Să o lăudăm în cântări pe Fericita Agafia căci „celor drepți li se cuvine laudă” (Ps. 32, 1)

2427

Sâmbătă, 24 septembrie, Sfânta Mănăstire cu hramul Adormirea Maicii Domnului din s. Cușelăuca, r. Șoldănești a găzduit un eveniment istoric pentru Biserica și Patria noastră – slujba de canonizare a Fericitei Agafia (Maranciuc).

Numeroși credincioși din toate colțurile țării dar și de peste hotarele ei au poposit la Mănăstirea Cușelăcuca, pentru a înălța rugăciuni și pentre a-i aduce slava cuvenită Fericitei Agafia.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, căruia i-au coliturghisit ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, ÎPS Arhiepiscop Alexei de Balta și Ananiev (Ucraina), PS Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, PS Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat, PS Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, PS Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni și PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei.

În cadrul serviciului divin a fost săvârșită ultima panihidă pentru Fericita Agafia, după care, în mod solemn a fost dat citirii Tomosul de Canonizare și citită viața pe scurt a Sfintei Fericitei Agafia.

Momente unice, de aleasă bucurie duhovnicească au trăit ierarhii, preoții și credincioșii, când a fost intonat pentru prima data Troparul Sfintei, timp în care Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir dimpreună cu soborul de arhierei au dat cinstea cuvenită, închinându-se la racla cu moaștele Sfintei Fericitei Agafia.

După Sfânta Liturghie, a fost oficiat un Tedeum de mulţumire pentru binecuvântările revărsate de Dumnezeu asupra Bisericii noastre și a poporului binecredincios,

„Este un eveniment foarte important pentru viața noastră spirituală – canonizarea Fericitei Agafia, care de azi devine o mare mijlocitoare între poporul nostru binecredincios și bunul Dumnezeu”, a menționat în rostirea prediactorială Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Totodată, Mitropolitul Vladimir a venit și cu un cuvânt de mulțumire pentru toți cei implicați, ani la rând în procesul de cercetare a dosarului de canonizare a ascultătoarei Agafia (Maranciuc), în special Egumenei Vera (Spinei), stareța Mănăstirii Cușelăuca, membrilor comisiei pentru canonizarea Sfinților din Rep. Moldova și președintelui acestei comisii, Preasfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni.

La final, Mitropolitul, ierarhii, preoții și credincioșii, împliniți duhovnicește, în liniște și după rânduiala cuvenită s-au închinat moaștelor Sfintei Fericitei Agafia, ce au fost așezate într-o raclă.

Data de pomenire a Sfintei Fericitei Agafia a fost stabilită ziua trecerii sale la cele veșnice 9 (22) iunie.

Să ne bucurăm împreună că ne-am învrednicit de încă o rugătoare la Dumnezeu pentru noi. Să o lăudăm în cântări pe Fericita Agafia căci „celor drepți li se cuvine laudă” (Ps. 32, 1)

Sfântă Fericită Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

mitropolia.md

sursa foto http://episcopia-ungheni.md/


Articole Asemănătoare
3053

Aşezarea în raclă a moaştelor Fericitei Agafia

 În a doua jumatătate a zilei de Joi, 25 august 2016,  cu Binecuvîntarea Întîi Stătătorului Bisercii Ortodoxe din Moldova Înaltpreasfințitul VLADIMIR Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfinţitul PETRU, Președintele Comisiei de Canonizare a Sfinților din Moldova, din preună cu  Preasfințitul VICTOR, Episcop de Arțîz, Vicar al Eparhiei de Odessa, Membru al comisiei de canonizare a sfintilor din […]

Articole postate de același autor
2518

Cine nădăjduieşte în Dumnezeu, este iubit de Dumnezeu

Cea mai scurtă definiţie a nădejdii este: „aşteptarea cu încredere a bunătăţilor făgăduite de Dumnezeu”. Cine nădăjduieşte în Dumnezeu, este iubit de Dumnezeu (Psalmul 146, 11), iar cine nădăjduieşte în om, nădăjduieşte în deşertăciune, deoarece omul deşertăciunii s-a asemănat şi zilele lui ca umbra trec (Psalmul 101, 12; 143, 4; Ecclesiast 6, 12; 8, 13). […]