Actualitate

Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul

15755
 

Mândria este atunci cand te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urât al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.

Să ne smerim, fratilor, că cel mândru nu se poate mântui.

Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucuram dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita.

Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul.

Ca omul se schimbă.

Azi îţi dă şi mâine îţi cere, azi te laudă şi mâine te ocăreşte.

Ci să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată. Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiţi de restul vieţii, sporind în fapte bune şi mai întâi în smerenie şi dragoste, ca să vă mântuiţi sufletele voastre şi să folosiţi şi pe alţii, îndemnându-i spre Hristos.

Extras din Părintele Paisie duhovnicul, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Iași – 1993


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
59

Să-I mulţumim şi să-L slăvim!

Trebuie să ne lăsăm pe noi înşine în alb proniei dumnezeieşti, voii dumnezeieşti şi Dumnezeu Se va îngriji de noi. Un monah s-a dus într-o după amiază să citească vecernia pe un vârf de munte. Pe drum a găsit o ciupercă albă şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru acea aflare rară. La întoarcere ar fi […]