O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării? Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu? O, iubitele mele suferinți ce mă faceţi asemenea Domnului meu Iisus, cel ce a pătimit pentru mine! O, Iisuse, singura viaţă a sufletului meu! Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferinţe pentru mărirea ta? Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorinţa de a suferi chinuri mai mari!
Un creștin ușuratic, anume Petru, plecă cu plugul în țarină în sărbătoarea Sfintei Maria Magdalena, la a cărei biserică se prăzniua hramul. Ajuns acolo s-a apucat de arat, zicând diferite vorbe deșarte. Pe când ara el așa, cu multă îndărătnicie și obrăznicie, un fulger puternic s-a coborât din cer și l-a trăznit. Trăznetul a ars: […]
Dar tu, femeie, ai iarăşi o mai mare datorie decât bărbatul să-ţi creşti copiii şi să-i povăţuieşti spre fapte bune. Atunci când copilul tău se scoală repede din somn şi-ţi cere numaidecât pâine, să nu i-o dai, ci ia-l şi du-l la icoana lui Hristos şi spune-i: „Eu, copilul meu, n-am pâine, Hristosul nostru are. […]
