O, Dumnezeul meu, când se va înarma inima mea cu arma răbdării? Când voi trece prin ispită fără a-mi tulbura inima, ca să dau bucurie Dumnezeului meu? O, iubitele mele suferinți ce mă faceţi asemenea Domnului meu Iisus, cel ce a pătimit pentru mine! O, Iisuse, singura viaţă a sufletului meu! Ajunge-voi oare a odihni între mii de suferinţe pentru mărirea ta? Voi fi fericit, dacă în mijlocul focului necazurilor mă voi aprinde de dorinţa de a suferi chinuri mai mari!
Vedem la Părinţi că există curăţirea, există şi luminarea. Iar curăţirea am subliniat că nu înseamnă o curăţire în sens pur moral, ci într-un sens moral cu o semnificație ascetică. Vasăzică, la Părinţi, curăţirea e o stare ascetică, la care omul ajunge după o luptă, nu doar de evitare a păcatului, pentru că evitarea păcatului este oricum […]
Îmi aduc aminte că la Mănăstirea Esfigmenu era un bătrânel atât de simplu, încât chiar şi Înălţarea Domnului o socotea a fi o sfântă. Rostea rugăciunea: “Sfântă a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi”, cu şiragul de metanii. Acest bătrân slujea la bolniţă şi s-a întâmplat odată să nu aibă ce să-i dea unui frate bolnav […]
