Un Părinte Profesor, aflat la o conferinţă internaţională în Rusia pentru ceva vreme, nimereşte într-o seară la o familie de credincioşi care se oferă să îl şi găzduiască, măcar pentru o seară, mai ales că voiau să discute o problemă care îi măcina mult.
De ani şi ani, tânăra familie se tot ruga lui Dumnezeu să le binecuvânteze casa cu un prunc, şi rugăciunea lor rămânea mereu fară răspuns. De aceea, fiindcă au simţit că părintele profesor care le călcase în casă e un om cu totul deosebit, şi-au pus toată nădejdea, încă o dată, că poate Bunul Dumnezeu se va milostivi de ei, pentru rugăciunile invitatului de departe.
Părintele profesor îi încurajează şi le spune că se va ruga pentru ei şi Dumnezeu se va îndura, mai ales că atât de mult îşi doresc naştere de prunci.
Se termină conferinţa, părintele profesor pleacă spre casă… Trec anii, destul de mulţi, fară ca familia respectivă să se mai vadă cu părintele profesor.
Peste vreo opt-nouă ani, cele două părţi se întâlnesc, într-o emoţionantă revedere.
Ca şi cum L-ar fi prins pe Dumnezeu de picior, cu bucurie şi speranţă totodată, tatăl i se adresează Părintelui Profesor:
– Părinte, vă rog din suflet, nu vă mai rugaţi pentru noi! Opriţi, vă implorăm, rugăciunea! Că avem deja şase copii…
“200 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor” – Culegere şi adaptare Romeo Petraşciuc. Editura Agnos, 2015
