Până unde poate merge iubirea faţă de duşman?

1043

 facem dacă unul dintre soţi greşeşte foarte mult? Mergem cu el până la capăt, greşim şi noi sau ne des­părţim? Până unde poate merge iubirea faţă de duşman; logic, ar putea merge până la a-l iubi pe satana?

Încep cu întrebarea despre dragoste, fiindcă de acolo încep şi acolo se termină toate. Noi, creştinii, spunem: „Iubeşte-ţi duşmanul!”. Dar cine este duşmanul meu? Este cel alături de care trăiesc? Nu, este nu­mai cel ce-l ispiteşte pe om, adică satana. Deci, urmând chestiunea în mod logic, am ajunge la îndem­nul: „Iubeşte pe satana!”. Se poate aşa ceva? Trebuie să ajungem până aici pentru a fi creştin întru totul, sau este ceva greşit în logică?

A fost un mic „incident” în Anglia. Pe un preot îl speriase un om care se îmbăta mereu, iar preotul îl întreba de ce se îmbată. Beţivul îi răspundea: „Păi, fiindcă în predica Sfinţiei Voastre spuneţi: «Iubiţi-vă vrăjmaşii!», şi pe un afiş din afara bisericii se spune că vrăjmaşul cel dintâi este alcoolul!”.

Apostolul spune că Dumnezeu este dragoste” şi Sfântul Siluan, de care poate aţi auzit, spune că Dumnezeu şi sfinţii înconjoară până şi iadul în dragostea lor. Dumnezeu nu Se schimbă în Sine, cum ne schim­băm noi, ci ne învaţă să devenim şi noi neschimbaţi, imuabili, ca şi Dumnezeu. Deci, trebuie să devenim neschimbaţi în iubirea noastră, şi iubirea de vrăjmaşi arată tocmai aceasta: că am devenit dragoste, precum şi Dumnezeul nostru este dragoste. Există totuşi o problemă: nu este o greşeală iubirea lui satana, ci numai un avertisment, pe care-l avem din experienţa Bisericii, de la Sfinţii Părinţi. Atît timp cât suntem în slăbiciunea noastră păcătoasă, omenească, atât timp cât mândria are putere asupra noastră, fie ea cât de mică (mândria fiind tocmai asemănarea cu satana), atât timp cât putem fi înşelaţi de satana este un pericol a-l iubi pe cel ce s-a declarat până la capăt vrăjmaş al lui Dumnezeu. Noi cunoaştem pe satana — Vrăjmaş ca pe cel care nu se mai pocăieşte; nu mai este loc de pocăinţă în sufletul lui şi, dacă el însuşi s-a declarat aşa, dacă aşa îi este firea, atât timp cât noi trebuie să urmăm, cu greu, cu poticniri multe, cu smintiri, cu păcate, drumul dumnezeiesc al mântuirii, este bine să ne ferim, ascetic aş zice, a arăta în vreun fel iubire faţă de vrăjmaşul absolut. Am auzit — trebuie să luăm aminte — că un număr de asceţi care au ajuns la o iubire foarte înaltă, au fost înşelaţi de o viziune a lui satana, care s-a înfăţişat ca un prinţ extrem de frumos, dumnezeiesc, dar extrem de trist, fiindcă Dumnezeu l-a respins şi au căzut în capcana sa şi, din mila lor, am auzit că s-au smintit şi au căzut în ură de Dumnezeu pentru iubirea de sata­na. Văd că şi omul modern câteodată, în îndrăcirea lui, tinde să fie aşa. Dar până nu ne vădeşte Domnul pe cineva ca vrăjmaş până la capăt, nici noi nu trebuie să-l punem în această categorie. Şi încercăm, cu grijă, să trăim porunca iubirii dată de Domnul. Dragostea trebuie să meargă până la cruce, până la iad. Sfântul Siluan, pentru a găsi smerenia şi a se mântui, a primit de la Domnul acest îndemn: „Ţine-ţi mintea în iad, dar nu deznădăjdui!”.

P.S. Serafim: în legătură cu iubirea aceasta fără limită, chiar şi a satanei, spun că este totuşi o problemă teoretică. Trebuie să fim practici şi iubirea este totdeauna practică: se adresează persoanei de lângă mine. Mi-amintesc un cu­vânt foarte interesant pe care un părinte l-a spus maicii Maria Comptov, o maică ortodoxă, de origine rusă, plecată în Occident şi moartă într-un lagăr — poate la Auschwitz — se pare că în locul altei persoane.

Aceasta, înainte de a deveni maică, la Paris, a întrebat pe cineva în Rusia: „Părinte, ce este adevărul?”. Şi acela i-a răspuns aşa: „Adevărul e să iubeşti pe aproapele tău. Cine iubeşte pe aproapele său, acela trăieşte în adevăr”. Şi a subliniat: pe aproapele tău, nu pe cel de departe. Că e foarte uşor să-i iubeşti pe cei de departe. E foarte uşor să-ţi pui teoretic problema iubirii, că iubesc pe cei din Bra­şov, din Bucureşti, din America. Dar pe cel cu care trăiesc în casă, pe soţ, pe copil, pe cel de pe stradă, pe cel de la locul de muncă, cu care mă întâlnesc în toate zilele şi care e adevăratul meu aproape, pe acesta e mai greu să-l iu­besc. Deci, adevărul e să-l iubeşti concret pe aproapele tău, nu pe cel de departe. Când o să începem să-l iubim pe aproapele nostru, ne vom da seama cum putem ajunge şi la măsura de care vorbea părintele, că vom avea milă poa­te şi pentru satana. Dar asta este teoretic. La nivelul nostru nu putem vorbi de iubirea lui satana, şi nu vom începe niciodată cu iubirea pentru satana. Începem să iubim pe aproapele nostru şi apoi vom ajunge, poate, şi la satana ca să-l convertim.

Mântuitorul ne-a poruncit să fim „înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii” (Matei 10, 16). Şi despre Acelaşi Mântuitor este scris că, deşi oamenii îl apreciau, El nu Se încredea oame­nilor, fiindcă ştia ce este în om” (Ioan 2, 24-25). Şi Apostolul Ioan subli­niază: „Şi nu era nevoie să-I spună cineva ceea ce era în om”. Şi, într-adevăr, îl vedem pe Mântuitorul de mai multe ori fugind de om, ascunzându-Se de mulţime şi, atunci când Şi-a terminat misiunea pe pământ, omul, în câteva mişcări, a terminat cu El. Când S-a încredinţat omului, în câteva zile, omul L-a pus pe cruce. Deci, noi trebuie să cul­tivăm în inimă porunca Domnului, neluând-o ca pe o sil­nicie (în sensul că eu spun să faci aceasta, că tu eşti mic şi eu sunt mare), ci ca pe o dezvăluire a ceea ce este viaţa dumnezeiască, cu care trebuie să ne asemănăm, pe care să o dorim şi să o iubim.

Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 125-128


Articole postate de același autor
619

Câtă dragoste are Tatăl ceresc pentru noi, nevrednicii!

Iată, vezi în ce fel s-au întors lucrurile? Şi nu ţi-a fost de ajuns că nu te-ai dus la biserică, ci ai mai spus vorbe nesocotite, zicând: „Ce va câştiga Dumnezeu, dacă noi ne vom ruga?” Asta, frate, nu e bine… Desigur că Dumnezeu nu are nevoie de păcătoasa noastră rugăciune, totuşi, din dragostea Lui […]