Actualitate

O femeie nu atât prin naştere este cinstită ca mamă, cât prin buna creştere a copiilor

5291

Nu este de-ajuns pentru o mamă ca ea să aducă un copil în lume, că aceasta o face firea. Ci datoria cea mai de seamă a unei mame este creşterea, educaţia care este lăsată în seama ei. Şi ca să cunoşti că o femeie, nu atât prin naştere este cinstită ca mamă, cât mai ales prin buna creştere a unui copil.

Ascultă pe Apostolul Pavel care unei văduve nu-i dă însemnătate pentru naşterea, ci pentru creşterea copiilor ei. El zice în scrisoarea către Timotei 5, 9-10: „Văduva sa se aleagă nu mai puţin de şaizeci de ani şi să aibă mărturie de fapte bune”, şi adaugă ca un punct de căpetenie cuvintele: „de a crescut feciori”; nu zice „de a născut feciori”.

Şi tot Sfântul Apostolul Pavel îndeamnă pe părinţi zicând „Creşteţi pe fii voştri întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6,4).

Aceasta este cea mai sfântă datorie pentru părinţi şi cele mai nobile osteneli, de a-i creşte frumos pe copii lor, ca în toată viaţa lor să fie cinstiţi şi de oameni, pentru cuminţenia lor, şi cinstiţi şi de Dumnzeu ca fii a lui Dumnezeu.

Extras din “Părintele Sofian Duhovnicul”, Editura Bizantină, Bucureşti 2012, p. 195


Articole Asemănătoare
7089

Despre cei cu suflet veritabil

În realitate, nu este așa de important cine ești, ci dacă există cineva gata să te preţuiască aşa cum eşti, cine te va primi pentru ceea ce prezinţi cu adevărat. Doar numai acela care vine la tine, când toată lumea te părăseşte şi este prietenul tău adevărat. Iar în continuare a acestui adevăr o mică […]

Articole postate de același autor
44

Ne-a dat, într-un chip tainic, Trup și Sânge, ca să ne hrănim, în duh…

În Sfânta Împărtășanie mâncăm ce vede mintea a fi o bucatica de pâine și un strop de vin, ce văd ochii noștri pământești, ce miroase mirosul nostru pământesc, ce simt cele cinci simțuri: este pâine și vin. Dar, într-un chip tainic, acestor simțuri li se dezvăluie din ce în ce mai puternic și mai clar, […]