„Nu pot să înțeleg trei lucruri: credința fără dogmă, creștinismul în afara Bisericii și un creștinism fără asceză”

833

Sfântul Ioan Gură de Aur a ținut să sublinieze legătura care există între dogmă și viață. Citind scrierile sale, putem înțelege legătura dintre credința cea dreaptă, exprimată în dogme, și viața dreaptă în Hristos. Dogmele Bisericii nu trebuie să fie scrise doar pentru biblioteci, ci ele trebuie să devină viața Bisericii. Aceasta nu înseamnă că dogmele trebuie să constituie o credință în afara vieții Bisericii, ci cunoaștem că aceste dogme sunt hotărâri ale Bisericii, care în realitate constituie învățătura lui Hristos și a părinților Bisericii.

Al doilea element fundamental al vieții și învățăturii Sfântului Ioan Gură de Aur este că iubea foarte mult Biserica. Este interpretul prin excelență al Epistolelor pauline. De aceea și Sfântul Apostol Pavel a ținut să își facă simțită prezența în timpul exegezei pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o făcea Epistolelor sale. Cunoaștem că Sfântul Apostol Pavel a vorbit despre Biserică drept Trup al lui Hristos. Biserica este un organism dumnezeisc și uman, deopotrivă. Capul este Hristos, iar Biserica este Trupul lui Hristos. Nu este numai Trupul cel tainic al lui Hristos, ci este Trupul real al lui Hristos. Iar creștinii care trăiesc în Biserică în mod ascetic sunt mădularele reale ale Trupului lui Hristos. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur s-a luptat pentru slava Bisericii, pentru pacea și unitatea care trebuie să existe în Biserică. Așadar, chiar dacă a trăit în vremuri grele, el a vorbit despre unitatea Bisericii. Chiar și atunci când autoritatea politică și cea bisericească l-au exilat, el a vorbit mai cu seamă despre schismele care se pot produce în Biserică. Într-una dintre scrierile sale, vorbește de faptul că dacă cineva ar produce schisma este același lucru cu a cădea în erezie. Așadar aceste două realități ‒  dacă cineva iese din Biserică prin erezie, precum și dacă ar produce o schismă ‒ sunt un lucru rău pentru Biserică, dar și pentru cel care produce aceste fapte. Într-una dintre scrierile sale vorbește despre faptul că nu trebuie să rupem Biserica pe care Hristos a unit-o prin Însuși Ttrupul Său.

Un al treilea punct din învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur este că a dat o foarte mare importanță vieții ascetice, a fost un mare ascet. Și-a început viața creștină prin nevoință în peșteri, prin post și rugăciune. Unii împart părinții Bisericii în părinți neptici și părinți care au avut o activitate în societate, preponderent socială. Și considera că Sfântul Ioan Gură de Aur este un părinte care a avut o mai mare influență în pastorație și misiunea socială. Dar dacă va citi cineva scrierile sale, va observa că acest Sfânt a fost și un mare părinte neptic, trezvitor, care a vorbit despre viața interioară, despre rugăciune. Într-una dintre scrierile sale, el vorbește despre faptul că este posibil să fii într-o piață publică, aglomerată și zgomotoasă, iar tu să te poți ruga, așa cum este posibil ca tu să mergi pe drum, iar inima ta să fie în Cer. A subliniat că trebuie să trăim în perspectiva Împărăției Cerurilor și să o dobândim încă de aici. Într-una dintre scrierile sale vorbește despre faptul că noi nu suntem cetățeni ai acestei lumi, ci mergători pe cale, nu avem o cetate în această lume, ci în Împărăția Cerurilor și că trebuie să trăim în această perspectivă.

Este foarte important de subliniat că nevoința și asceza nu sunt un scop în sine, ci o împlinire a poruncilor lui Dumnezeu în viața creștinului. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur  nu doar le-a predicat, ci le-a și trăit. A fost un adevărat teolog și părinte al Bisericii. Nu a fost un teolog diplomat, ci un teolog adevărat, care a și mărturisit și care tocmai pentru aceasta a fost exilat și martirizat. În scrierile pe care el le-a trimis ucenicei sale diaconița Olimpiada se pot vedea detaliat învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur în acest sens. Ultimele cuvinte pe care le scrie acolo sunt Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Așadar în viața sa, Sfântul Ioan Gură de Aur a unificat în mod fericit credința în Dumnezeu, iubirea față de Biserică și viața de nevoință ascetică și mărturisitoare. Aceste trei elemente sunt și punctele pe care le dezvoltă Părintele Arhimandrit Sofronie în scrierile sale. Într-una dintre ele, Părintele spune:

Nu pot să înțeleg trei lucruri: credința fără dogmă, pentru că există oameni care spun că ei cred în Dumnezeu, însă nu primesc dogmele Bisericii. Dar fără dogme nu este o credință adevărată!

Al doilea, nu pot să înțeleg că există creștinism în afara Bisericii, pentru că Biserica este Trupul binecuvântat al lui Hristos.

Al treilea element, nu pot să înțeleg un creștinim fără asceză, pentru că dogma, Biserica și viața de asceză constituie un tot unitar al vieții”.

Având, așadar, acest context creat de Sfântul Ioan Gură de Aur și Părintele Sofronie Saharov, având acest prilej al întâlnirii noastre aici, cred că ceea ce se poate concluziona este că esențial este să rămânem în trupul Bisericii, care este Trupul lui Hristos, să ne sfințim prin mijlocirea vieții de nevoință și prin Tainele Bisericii, iar dogmele să devină credință, viață, vitamine duhovnicești care să ne hrănească și să ne crească. Așa cum am auzit în evanghelia de azi, a samarineanului milostiv, trebuie să rămânem în Biserică pentru a fi vindecați. Folosind cei doi dinari ‒ în inytepretarea Sfântului Ioan Gură de Aur, Vechiul Testament și Noul Testament ‒, și prin untdelemn și vin, să vindecăm rănile din sufletele noastre, pentru a fi slăvit Dumnezeu Cel în Treime. Să trăim în această perspectivă a veșniciei, pentru că aici, pe pământ, noi ne aflăm în „provizorat”, suntem departe de Cetatea noastră din ceruri și trebuie să ne întoarcem acolo!

Sfântul Ioan Gură de Aur și Părintele Sofronie Saharov nu au fost teologi scolastici  și nu s-au ocupat în mod intelectual de cele ale lui Dumnezeu, ci au trăit Iubirea lui Dumnezeu în inimile lor, prin mărturisire și asceză. Nu au fost teologi diplomați, ci au fost teologi adevărați, care au trăit în Biserică credința, viața și toate cele ale credinței. Să-L slăvim pe Dumnezeu pentru aceasta și să cerem mijlocirile și ruga lor, să fim smeriți fii duhovnicești ai acestora și să păstrăm cu mare credință și dragoste moștenirea cea mare a credinței, pe care ei ne-au predat-o!

Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
598

Rătăcire…

Doamne, poate am îmbătrânit? Dacă tot mai mult m-apasă cerul, Și la ceas mai des ca ieri privesc, Și îmi pare mai adânc ungherul…   Mi se-afundă pașii în pământ, Și îmi pare ceaiul ca pelinul, Nopțile sunt albe și-n decor, Îmi apare gândul ca străinul…   Parcă m-am legat de-un căpătâi, Pustiit și rece […]