Naşii de botez şi rolul lor în viaţa finului

5406

Adesea mulţi creştini acceptă foarte uşor rugămintea de a fi naş sau naşă de botez. Dar oare la fel de mulţi sunt şi acei care au meditat şi la responsabilităţile pe care o implică această datorie, şi pe care o vor purta pe tot parcursul vieţii?

De multe ori auzim cu câtă dragoste se vorbeşte despre naşii săi, amintindu-şi ca de ceva frumos şi important în viaţa lor. Naşii la rândul său se mândresc cu această misiune pe care au acceptat-o.

Dar naşii sunt şi persoanele care fac mărturisirea de credinţă în locul şi în numele celui ce se botează. Datoria lor este să-şi crească finul în spirit creştin. Naşii devin părinţii spirituali ai pruncului, nascându-l pentru viaţa cea nouă în Hristos.

Ce ar trebui să facă un naş pentru acel, pe care i l-a încredinţat însăşi biserica la Sfântul Botez?.

La Botez naşul şi-a asumat responsabilitatea pentru credinţa finului. Şi şi-a luat o obligaţie nu mai puţin importantă decât cea pe care o au părinţii, căci nu e vorba doar de viaţa acestui micuţ, dar şi de mântuirea sa. Şi aşa cum mama micuţului simte necisitatea îngrijirii copilaşului, asemenea şi naşii ar trebui să simtă necisitatea ajutorului său pe calea mântuirii şi a căii lui către Dumnezeu.

Deci ce am putea şi ce trebuie să facem pentru acei, care prin această sfântă taină ne-au devenit acum mai mult decât rude, căci adesea legăturile spirituale sunt şi trebuie să fie nu mai puţin importante, decât cele de sânge.

Cea mai importantă, dar şi poate cea mai grea datorie a oricărui naş este rugăciunea pentru finul său de botez. Rugăciunea zilnică a fiecăruia ar trebui neapărat să includă pomenirea şi numelor celor pentru care acum suntem nu mai puţin importanţi decât părinţii, de fapt şi suntem tot părinţi – părinţi spirituali. Deasemenea şi trecerea numelor finilor în pomelnice la Sfânta Liturghie, ca neapărat să se roage şi biserica pentru ei.

Cu cât este mai intensă viaţa bisericească a naşului, cu atât şi mai mult se va strădui să facă şi pentru mântuirea sufletului finului. Şi nu contează dacă nu au legătură permanentă între ei, din diverse motive. Acea legătură, care s-a format între ei se va păstra şi menţine şi la depărtare, datorită aceste sfinte legături formate la Botez.

O altă responsabilitate pe care o are naşul alături de părinţi, este împărtaşania cât mai deasă a micuţului. Este mult mai simplu dacă părinţii, sunt şi ei persoane, pentru care viaţa Bisericii nu este străină. Dar ce e de făcut atunci când părinţii, nu prea îi trec pragul?

Cât de greu nu ar fi şi imposibil nu ar părea să schimbăm starea lucrurilor, să încercă să dicutăm cu părinţii din nou şi din nou, doar oricum această nedorinţă de a împărtăşi copilul trebuie să aibă şi un motiv, poate lipsa timpului sau ce e mai greu de depăşit – lipsa credinţei. Şi nu cred că e cazul să abandonăm, dacă e chiar problema în lipsa credinţei. Doar totuşi odată ei au primit decizia de a boteza micuţul şi probabil de o mică credinţă, dar au dat totuşi dovadă.

Iar pentru acei care au părinţi care nu sunt oaspeţi rari în casa Domnului, desigur că naşului îi este mult mai simplu, dar nicidecum nu ar trebui să lase toată responsabilitatea doar pe seama părinţilor. Coilaşul creşte şi cu timpul misiunea naşului devine şi mai importantă. Mai ales în cazul, când educaţia sa creştină nu este cea mai importantă pentru părinţii lui.

Doar nu mai e suficient ca copilul doar uneori să audă pomenirea numelui Domnului, să ştie despre existenţa sărbătorilor Paştelui şi Crăciunului. Şi poate rareori să mai participe la Sfânta Liturghie cu prilejul împărtaşaniei.

Una din posibilităţi de contribuire la educaţia sa creştină, ar fi să-i cadonăm nu doar jucării şi hăinuţe, dar să facem o altă frumosă obişnuinţă – de a-i cadona o mică cărţulie, care acum sunt foarte frumos illustrate şi scrise într-un limbaj pe înţelesul copilului. Şi mai binevenit ar fi să o facem cu prilejul unei sfinte sărbători, spre exemplu pentru ai arăta copilului bucuria de la Sărbătoarea Naşterii Domnului să-i oferim în dar o carte care ar relata şi despre această sărbătoare, iar să zicem în ziua pomenirii sfântului numele căruia îl poartă – o iconiţă, reprezentând acest sfânt.

Şi nu mai puţin important ar fi să vorbim cu copilaşul despre Dumnezeu –simplu şi pe înţelesul lui. Să-i relatăm că Dumezeu este oriunde , că mereu îl veghează şi susţine. Dar să nu uităm că orice relatare să înceapă cu propria credinţă în cele expuse ca adevăr. Să începem şi să facem această încercare de a-i deschide copilului lumea credinţei şi apoi cu ajutorul Domnului nu va dori să o părăsească nicicând.

Desigur că este mult mai uşor să relatezi cum ar trebuie să procedezi, decât să fie posibil mereu şi să o şi faci în orice situaţie. Există cazuri când nu se mai păstrează legăturile între cei maturi şi intervenţia naşului nu mai e posibilă. Sau poate distanţa care vă desparte e prea mare.

Dar pentru cel care mântuirea sufletlui acestul copilaş nu sunt doar cuvinte, mereu există o posibilitate de a contribui. Există posibilitea de a ne rugă pentru el.

Şi nu este prea puţin, după cum cred mulţi dintre noi. Doar prea slabă a devenit credinţa noastră în puterea rugăciunii. Atunci când avem credinţa în puterea rugăciunii, atunci putem fi şi liniştiţi că s-a făcut totul posibuil în cazul dat. Şi va aduce neapărat roade această rugăciune.

Şi de fapt rugăciunea pentru aproapele e o manifestare a dragostei. Iar acest sentiment e cel mai important să-l simtă finul din partea noastră. Doar numai prin propria dragoste îl putem învăţa şi pe el acest sentiment.

Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.

Iar misiunea nostră a tuturor celor cărora le-a încredinţat Biserica acesată datorie e să contribuim ca neapărat să se întâmple această întâlnire – întâlnirea cu Dumnezeu.

Naşului care nu are grijă de fin şi care nu se ocupă de creşterea duhovnicească a acestuia: care nu-i vorbeşte de credinţa ortodoxă,nu-l învaţă rugăciuni, nu-i vorbeşte despre Dumnezeu, despre mântuire, despre biserică şi Sfintele Taine, i se va lua demnitatea de „părinte duhovnicesc” şi va fi judecat ca un părinte ce nu şi-a făcut datoria faţă de copiii săi. Degeaba a botezat că nu va avea plată ci osândă.

Natalia Lozan

nasi-de-botez

Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
194

Viaţa noastră, ce este ea oare?

Viaţa noastră, ce este oare? Arderea unei lumânări. Ajunge să sufle în ea Cel care a aprins-o ca să se stingă. Viaţa noastră, ce este ea oare? Drumul unui călător; odată ajuns la un anumit soroc, porţile i se deschid, îşi lasă hainele (trupul) şi toiagul de pelerin şi intră în casă. Viaţa noastră, ce […]