Ne aflăm în a treia săptămână a Postului Mare, a primăverii sufletului – o perioadă mult îndrăgită de dragul meu părinte Sofian.
Părintele Sofian iubea să postească și le altoia și celor din jur această virtute creștină. El vedea postul în general drept înfrânare și cumpătare și punea mare preț pe practicarea postului trupesc și sufletesc urmărind într-un final curățirea lăuntrică a celui care postește.
„Și când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune “mersi”, pentru că se reface aievea. Așadar, cine ține post cu regularitate își face el însuși foarte mult bine. Este la câte unii această panică: “Dacă nu mănânc, mor, amețesc!” Nu-i adevărat. Postul armonizează și înviorează tot lăuntrul nostru. Postul creștin, supravegheat și ținut cu înțelepciune, este recomandat de sfinții Părinți, iar unii din ei aveau studii de medicină înaltă și ei urmăreau să ne facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Așa că toate au fost rânduite cu foarte multă luciditate și pricepere”. (Părintele Sofian duhovnicul, Bătrânul cel frumos, Editura Bizantină, București 2012)
Totuși niciodată părintele nu a pus postul mai presus ca dragostea creștină.
Într-una din călătoriile noastre, fiind zi de miercuri, am fost primiți de niște creștini care au pregătit bucate de frupt. Părintele deși a observat prea bine acest lucru, a binecuvântat masa și a mâncat ce i sa pus în față, făr nici un reproș.
La ieșire, chemând gazdele le-a zis: „aveți grijă să țineți miercurile și vinerile de peste an, ca să aveți spor duhovnicesc în toate câte le faceți. Iar postirea voastră să fie însoțită întotdeauna de rugăciune și milostenie – aceste aripi ale postului, atât de bineplăcute Domnului”.
Nu are nici un rost postul tău, până nu te impaci cu cei certați
Adeseori părintele Sofian spunea: „Postul, dacă nu este făcut cu dreaptă socoteală ca să fie într-adevăr de folos, neunit cu bunătatea inimii, cu paza gurii, cu abținerea de a osândi pe altul – lucru foarte vinovat înaintea lui Dumnezeu – nu folosește, ba chiar vatămă. Poți să te usuci și să mori de foame, dar dacă ai răutate împotriva aproapelui tău și-l vorbești de rău când el nu e de față, zadarnic îți este postul.”
„Unul postește de se usucă, dar se ceartă și judecă pe fratele său. Altul are stomacul gol de hrană, dar inima îi este plină de răutate, se mânie, vorbește de rău și defaimă pe aproapele său”.
„Nu știți voi postul care îmi place?” întreabă Domnul pe proorocul veterotestamentar Isaia.
„Rupeți lațurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți… Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l…”
La spovedanie spune toate năravurile tale
„Spovedania trebuie făcută fără să te ruşinezi a spune păcatul aşa cum l-ai facut, adică arătând toată gravitatea lui. Să spui toate năravurile tale şi să nu arunci vina pe unul sau pe altul, ci să te osândeşti pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi a preotului şi să-i arăţi toate rănile păcatului zicând: ‘din lenevirea mea şi din nesimţirea mea am mâniat pe Dumnezeu şi mi-am rănit sufletul şi trupul şi mă aflu acum osândit şi condamnat la temniţele iadului şi la muncile cele veşnice’.
Așa ne învăța dragul nostru părinte Sofian să iubim postul și să punem început bun vieții noastre…
Arhim. Nectarie (Gherman)
starețul mănăstirii “Sf. Cneaz Vladimir” din Horăști
