Mă va ierta Sfântul Ioan? – Mărturia unei mame

1073

Rudele mele din Rusia cândva au emigrat în Statele Unite, iar eu m-am născut deja în această ţară. Oraşul meu preferat era San Francisco, în care şi locuiam în ultima perioadă.

La San Francisco aveam un loc preferat, catedrala noastră ortodoxă în cinstea icoanei Maicii Domnului "Bucuria celor necajiţi". Împreună cu fiica mea mergeam de multe ori la această biserică. Visam la timpul când ea va creşte şi-şi va face studiile la gimnaziul ortodox de pe lângă biserică. Doar un singur lucru mă facea să mă simt confuză la catedrală. După săvârşirea acatistului, erau deschise moaștele Sfântului Ioan de Shanghai și San Francisco. Majoritatea celor prezenţi se închinau şi sărutau sfintele moaşte cu dragoate şi evlavie, iar eu mă retrăgeam rapid spre pangar, pentru ca nimeni să nu-şi dea seama că nu mă pot impune să sărut mâinele negre a unei persoane decedate! Cu regret aşa apreciam atunci moaştele sfântului.

Unii dintre prietenii mei de la biserică au aflat despre această „problemă” a mea şi încercau să mă convingă că este vorba despre un mare sfânt, un mare făcător de minuni. Cu mintea înţelegeam perfect toate acestea, însă nu le putea accepta şi cu inima. Părintele Pavel într-o zi mi-a reproşat: " Păi cum puteţi să vă întoarceţi faţa de la sfintele moaşte? Un asemenea comportament nu este ortodox. " Îmi era rușine, dar nu puteam să fac nimic, căci dacă aveam să mă forţez, nu avea să mă ajute cu nimic. Poate de atât ca să înţeleg unele lucruri şi sufletul meu să devie mai receptiv, am fost nevoiţi să trecem printr-o perioadă de grea încercare. Fetiţa mea s-a îmbolnăvit grav, iar pe zi ce trecea, situaţia ei doar se înrăutăţea. Medicii de la spital mi-au propus o intervenție chirurgicală. Am ezitat să dau un răspuns, fiind tot mai disperată: ce să fac?

Prietenii şi cunoscuţii mei de la catedrală au încercat să mă încurajeze: avem un asemenea mare sfânt chiar aici lângă noi, roagă-te sfântului Ioan pentru fată! Enoriașii care cunoşteau despre situaţia noastră mi-au povestit mai multe cazuri pe care le cunoşteau, pentru a mă încuraja.

Un băiat pe nume Nikita a fost lovit de un autobuz în Germania. Avea traume şi leziuni care nu-i lăsau nici o şansă de a supravieţui. Prinţii l-au uns cu untdelemn sfinţit la moaştele sfântului Ioan, iar singuri s-au rugat vladîcăi pentru recuperarea lui. Şi nu doar că a supraviețuit Nikita, dar şi s-a recuperat foarte repede. Un bărbat era un pragul morţii, în urma unei hemoragii cerebrale. Medicii i-au sfătuit rudele să se pregătească pentru înmormântare, însă aceştia au adus o iconiţă a sfântului ierarh, şi bolnavul nu doar a ieşit din comă, dar şi şi-a revenit complet.

Unui militar i s-a infectat un ochi, iar infecţia a început să se răspândească rapid şi mai departe. Pentru ca să supraviețuiască trebuia să fie supus unei intervenţii urgente și complexe. Înainte cu câteva zile de data intervenţiei, a venit la el un preot de la catedrala noastră, i-a uns ochiul cu untdelemn sfinţit de la moaştele sfântului ierarh şi infecția a dispărut complet.

Oamenii veneau cu noi şi noi mărturii, una mai impresionantă decât altă, dar deja nu mai aveam nevoie de ele, eram convinsă că am depăşit toate prejudecățile mele, dar mă frîmânta o altă întrebare: Mă va ierta Sfântul Ioan? Cum să mă apropii de el după aceste gânduri pe care le-am avut? Sau poate îmi era frică că eu singură nu mă pot ierta pentru ele.  În una din aceste seri m-a telefonat medicul de la spital şi mi-a spus: "Şansele fiicei dumneavoastre de a supraviețui sunt foarte mici, cred că aproximativ zece la sută. Trebuie să semnaţi acordul pentru intervenția chirurgicală sau să vă pregătiţi pentru ce poate fi mai rău.”. Nu ştiam care era starea adevărată a fetei, dar după această convorbire am înţeles că medicii nu credeau că există vreo șansă, dar pur și simplu nu vroiau să mă lipsească de ultima speranță. Fata mea deja abia de mai ridica pleoapele. Am lăsat pe noptierea de lângă patul ei o icoană a Sfântului Ioan, am semnat toate documentele necesare și am alergat la bancă pentru a scoate nişte bani. Operația a fost programată pentru ora 8 dimineața. De la această ora eram la catedrală, stând în genunchi în faţa raclei sfântului Ioan şi scăldându-i în lacrimi mâinele. Nu mă mai gândeam atunci la altceva, înţelegeam că sfântul m-a iertat, că nu putea rămâne indiferent faţă de durerea mea de mamă. 

Aşa au trecut cîteva ore. Din ultimile puteri continuam să mă rog ca sfântul să ne ajute şi să facă o minune şi pentru fiica mea. În sfârşit cineva m-a strigat pe nume şi m-a ajutat să mă ridic în picioare, între timp a fost primit un telefon de la spital. Am urcat în automobil şi m-am îndreptat rapid la spital, pe drum rugându-mă în continuare bunului Dumnezeu, Prea Sfintei Născătoare şi tuturor sfinţilor să-mi pot din nou îmbrăţişa fiica iubită.

Medicul care m-a întâmpinat, era surprins. 

-Ştiţi, intervenţia a avut loc cu mare succes. Fiica dumneavoastră se va recupera neapărat. Am doar o rugăminte, vă rog să-i transmiteţi rudei dumneavoastre, să nu mai intre în salonul de reanimare. Totuşi nu permitem accesul nimănui, mai ales fără îmbrăcămintea corespunzătoare.

-Care rudă? – nu este nimeni din apropiaţii noştri la spital.

 -Cred că la sigur îl cunoaşteţi foarte bine, altfel poza lui nu ar fi fost păstrată pe noptiera de lângă fetiţa dumneavoastră. Imediat mi-am adus aminte despre icoana sfântului Ioan şi ochii mei s-au umplut de lacrimi de recunoştinţă....

Aşa sfântul Ioan nu doar mi-a iertat slăbiciunea şi prostia mea, dar mi-a salvat şi a avut grijă de fiica mea poate în cele mai grele momente din viaţa ei.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Îţi mulţumesc părinte Ioan! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi păcătoşii.

 

traducere Lozan Natalia

Din cartea în curs de apariție la editura „Ortodoxia” despre minunile Sfantului Ioan Maximovici


Articole postate de același autor
864

„Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!”

„Creștinii locuiesc pe acest pământ ca și cum ar fi într-o țară străină, ca și cum nu ar avea patrie…. Trăiesc pe pământ dar cetatea lor este în cer….” (Epistola către Diognet) Fiecare dintre noi trebuie să străbatem un drum, o cale spre cetatea din cer. Însă până să ajungem în patria cerească,  trebuie să învățăm […]