Să vedem altă întrebare: „Când există o uscăciune a inimii şi o lipsă de dispoziţie pentru rugăciune, trebuie să ne rugăm împotriva voinţei noastre, fie şi formal, sau să aşteptăm până când vine starea necesară, străpungerea inimii? Şi ce se întâmplă dacă aceasta întârzie să vină?“
Fraţilor! Să nu mai aveţi astfel de întrebări. Aici, desigur, puteţi să întrebaţi orice. Dar nu vă lăsaţi încurcaţi în asemenea întrebări. Dacă nu vrei, nu vrei! Dar, din moment ce ai hotărât să devii omul lui Dumnezeu, s-a terminat! Ai sau nu chef, ai sau nu dispoziţie, te vei lupta să faci poruncile lui Dumnezeu, iar una dintre ele este să te rogi. Unul care se asfixiază fără oxigen şi moare trebuie să aştepte să aibă chef ca să tragă o gură de aer? Şi dacă el însuşi este într-o stare în care nu poate respira, ceilalţi din jurul lui nu vor aştepta şi îl vor ajuta. Nu se mai pune problema să întrebe „să îi dăm oxigen acum sau altcândva?” Atunci e cea mai mare nevoie.
Să nu creadă cineva că este ipocrit dacă încearcă să împlinească o poruncă a lui Dumnezeu, deşi nu simte dispoziţia să o facă. Cum răstălmăcim lucrurile!
Zilele trecute discutam cu nişte eleve, iar una dintre ele mă întreabă: „Când mergem la biserică la Liturghie, deşi nu avem dispoziţia pentru asta, poate fi aceasta considerată ipocrizie?” Şi i-am spus: Dacă vă hotărâţi să ziceţi că nu sunteţi creştini, atunci va fi ipocrizie să mergi la biserică. Dar întrucât vă declaraţi creştini, nu se mai pune problema ipocriziei. Ai sau nu dispoziţie, vei merge la biserică. Ai sau nu dispoziţie, te vei ruga lui Dumnezeu. În felul acesta vei arăta că îl iubeşti şi îi vei arăta că vrei să te eliberezi de sinele tău, adică să-ţi depăşeşti sinele şi să încetezi a mai fi întors spre tine. Dacă eşti atent la ce simţi tu, la ce nu simţi, la ce se întâmplă cu tine, la ce nu se întâmplă, nu te vei dezlipi niciodată de sinele tău.
Lasă sinele tău şi prinde-te de voia lui Dumnezeu, de cuvântul lui Dumnezeu, de porunca lui Dumnezeu, de ceea ce spune, de ce porunceşte, şi aceea să faci! Astfel omul cel vechi va muri, după cuvântul Domnului: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” Şi în felul acesta va veni străpungerea inimii. Şi nu va mai fi nevoie să te sileşti să faci rugăciune sau, în general, să faci voia lui Dumnezeu. Va veni de la sine, deoarece va fi o stare firească pentru tine să faci voia lui Dumnezeu. Acum este ceva nefiresc. Aşa cum bolnavul care nu are dispoziţie să mănânce, dar nu refuză să mănânce, va face totul ca să mănânce, să bea, chiar dacă aşa, cu sila. Nu se poate altfel. Atunci când se face sănătos, nu va mai fi nevoie să-i dea cineva cu sila să mănânce. De fiecare dată se va aşeza la masă, ca şi când nu a mai mâncat niciodată în viaţa lui. Presupun că aşa ne aşezăm la masă.
6.02.1977
(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Despre patimi si rugaciunea mintii, Editura Bizantina, 2017)
