Hristos a Înviat! Lumina Sfântă a venit şi azi în Ierusalim la Mormântul Domnului

25966

Focul Haric s-a pogorât la Ierusalim şi în acest an. Miracolul s-a produs după ce patriarhul grec al Ierusalimului, Teofil al III-lea, a rostit o rugăciune în Biserica Sfântului Mormânt.

În jurul orei 14:32, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a ieșit din Sfântul Mormânt și a dat Lumina Sfântă tuturor celor prezenţi.Lumina Sfântă a venit la Ierusalim, la Mormântul Domnului.

Mii de pelerini aflați la Mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Ierusalim au primit Lumina Sfântă astăzi, 27 aprilie 2019. Direct în Biserică pentru a vedea una dintre cele mai mari minuni ale creștinismului ortodox s-au adunat mii de oameni. Transmisiunea în direct a fost realizată în mai multe canale de televiziune și Internet.

Aprinderea Focului Haric în Sâmbăta Mare este o mărturie că Bunul Dumnezeu ascultă rugăciunile robilor Săi, iar prin trimiterea Sfintei Lumini cu toții am primit Binecuvântarea Cerească și nădejde pentru mântuire.

 

Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini constituie, până astăzi, un eveniment religios de maximă importanţă pentru Biserica Ortodoxă.

Ceremonialul începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are anumite etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată.

După ora 12:00, în Biserică intră Patriarhul grec-ortodox şi începe tradiţionala procesiune care presupuneînconjurarea de trei ori a Sfân­tului Mormânt.

După Procesiune se despecetluieşte Mormântul şi schevofilaxul, un cleric care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice duce înăuntrul lui candela „neadormită” stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină.

În continuare, Patriarhul se dezbracă de veşmintele arhiereşti pentru a arăta smerenie şi evlavie faţă de Iisus Hristos şi rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb.

După ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, intră în Mormânt. Împreună cu el intră şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea de dinaintea încăperii cu Sfântul Mormânt, de unde îl urmăreşte pe patriarh.

Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică.

În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” din lăuntrul Mormântului. Ceremonia se plineşte cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte credincioşilor.


Articole Asemănătoare
1923

Focul Haric a ajuns în Republica Moldova!

Cu Binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru al paisprezecelea an la rând, Focul Haric de la Ierusalim a ajuns în țara noastră. În seara zilei, delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, care a mers la Ierusalim pentru a lua Sfânta Lumină, a fost întâmpinată cu deosebită bucurie de către Arhierei, Președintele RM, […]

Articole postate de același autor
9975

Soția care și-a cucerit soțul prin răbdare și blândețe

Vaso și Taki s-au căsătorit de tineri, Vaso era o femeie bună și pioasă, în timp ce Taki, deși era și el un om bun, nu era apropiat de biserică. Tatând-o cu multă dragoste, Vaso a observat caracterul frumos al soțului, bucurându-se și el la rândul său de dragostea soției sale. Dar într-o zi Taki […]