Actualitate

Faptă creștinească și recunoștință

5432

Credincioșii vârstnici din ținutul Vrancei ne istorisesc un fapt cu totul minunat:

În pădurile secular, care îmbracă munții, era prin anii 1938-1940 un canton silvic, nu departe de schiturile Lepșa și Valea Neagră. Într-o noapte de vară, iată se adună câțiva pădurari la canton, pentru odihnă. Stau la masă, se închină, potrivesc candela sub icoane, apoi adorm obosiți. La revărsatul zorilor, pădurarii se deșteaptă, se îmbracă, se închină, potrivesc din nou candela și pregătesc ceva de mâncare, pentru a pleca iarăși la lucru.

Cum stăteau ei în jurul mesei, iată că aud foșnet de frunză afară, lătrat de câine și o lovitură puternică în ușă. Ușa cedează repede, se deschide forțat și în pragul cantonului apare un urs mare, șchiop. Pădurarii au rămas uimiți. Ce să facă? Nu puteau nici fugi, nu îndrăzneau nici să-l atace. Singur Dumnezeu îi putea scăpa din gura morții și ghearele fiarei. Dar ursul arăta destul de liniștit. Prin oarecare pronie dumnezeaiscă, el recunoștea în om stăpânul lui de altădată.

Deci, făcând un pas înainte, ursul întinde bland laba însângerată spre primul pădurar, apoi spre al doilea, apoi spre al treilea. Nici unul nu îndrăznea să-și întindă mâinile și să-i scoată ghimpii groși, înfipți adânc între gheare. Atunci unul dintre pădurari, înțelegînd durerea ursului, și-a zis în gând: “Doamne ajută”, și cu multă emoție, a început a scoate spinii din laba fiarei.

După câteva momente de grea tăcere și spaimă, ursul a fost înțeles și ajutat. Apoi s-a retras din ușa cantonului, mârâind recunoscător și a dispărut în desișul codrilor. Atunci și pădurarii au oftat ușurați și și-au făcut cruce că au scăpat nevătămați. Dar nu trece mai mult de un ceas și iar se aude foșnet în marginea pădurii. Pădurarii erau gata de plecare la lucru.

-Ursul, ursul! Iar vine ursul! Au exclamat toți, plini de emoție.

Fiara se apropie repede, lovește cu laba în ușa, apoi sloboade din subțioară un știubei (stup rotund, nesistematic) cu miere, îl întinde cu labele din față peste prag, mormăie ușor și din nou dispare în pădure. Un act de recunoștință vrednic de știut!

Istorioare duhovnicești, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ediția a VII-a, Editura Mănăstirea Sihăstria Pag. 118-119


Articole Asemănătoare
7798

Preţul cel mai mare pe care-l putea oferi cineva

Dacă vrei să legi pe veci de tine pe cineva, fă-i bine. Fă-i bine cât poţi. Dezinteresat. Dacă va înţelege ceva din gesturile tale, fii fericit. Ai învăţat pe un om recunoştinţa. Dacă nu va înţelege nimic şi doar va profita din relaţia ta, nu înceta să-i faci bine. Chiar dacă binele săvârşit nu va […]

Articole postate de același autor
275

Dacă dracul îţi umblă la neuroni, ai o problemă cu dracu, şi cu neuronii, nu ai o problemă cu fusta fetei…

Ţinuta tânărului creştin este, în general, ţinuta fiecărui tănăr creştin în parte. Asta. Ce să facem? De exemplu, nu mi-ar plăcea ca, într-o biserică, să văd tinerele obligate să se îmbrace într-un anumit mod numai pentru a fi, în modul acela, prezente în biserică. Mie personal nu mi se adresează. Trebuie să fii conştient de ispitele […]