Eu m-am mântuit!

1903

Odată m-am întâmplat la o familie de creştini care ţineau în gazdă un preot tânăr. A doua zi, slujind Liturghia, am ieşit cu potirul la împărtăşanie, dar, în afară de doi sugari, nu s-a împărtăşit nimeni. Eu m-am uitat întrebător în jur: „Nu se mai împărtăşeşte nimeni?”. S-a lăsat linişte şi în această linişte fetiţa gazdei noastre, în vârstă de 7 anişori, s-a pornit spre mine, dar a fost oprită de umeri de doamna preoteasă: „Stai, tu nu te-ai spovedit”. Ochii copilei s-au uitat la mine şi la potir. Zic: „Las-o, că ei îi pare rău de năzbâtiile pe care le-a făcut”. Copilul a dat încuviinţător din cap şi eu am împărtăşit-o. După aceea, acasă, eu am întrebat-o pe copilă dacă e fericită şi ea mi-a zis că da, ascunzându-se ruşinoasă după spatele mamei.

Mamă-sa mi-a zis râzând: „Să vedeţi, părinte, după ce s-a împărtăşit, a alergat la mine şi a strigat: „Mami! Mami! Eu m-am mântuit!”. Oamenii mari au început să râdă, gândind că, fetița nu ştia ce zice. Dar copilul bine a zis că s-a mântuit, că asta facem la Liturghie, împărtăşindu-ne, ne mântuim.

Din Ieromonah Savatie Baştovoi, Dragostea care ne sminteşte, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 27


Articole Asemănătoare
2077

Bucuria duhovnicească nu este totuna cu bucuria sufletească a lumii acesteia

Patimile sunt întotdeauna înlocuitori ai adevăratei bucurii duhovniceşti. În viaţa noastră avem nevoie de bucurie, iar Domnul a venit pe pământ ca să ne dăruiască bucurie, iar aceasta să fie deplină, cum spune El Însuşi în Evanghelia după Ioan. Avem, deci, nevoie de bucurie, căci pentru aceasta am fost zidiţi de Dumnezeu. Dar bucuria duhovnicească […]

Articole postate de același autor


Urmăriți-ne pe Facebook!