Este Dumnezeu drept?

283

Este Dumnezeu drept? Protopopul Alexei Uminski, paroh al Bisericii Treimii celei Dătătoare de Viață din Khokhly (Moscova), meditează asupra acestei întrebări dificile.

Problema dreptății divine este, bineînțeles, destul de complexă. Probabil, este dificil să-L numim pe Dumnezeu drept – poate chiar imposibil – pentru că nu observăm dreptatea divină în lume. Și, într-adevăr, noi nu căutăm niciun fel de dreptate de la Dumnezeu. Mai degrabă, căutăm milă și dragoste de la El.

Unde este milă și dragoste, nu poate fi dreptate. Dreptatea este ceva ce ar trebui să fie la tribunal, unde este judecată și deliberare, unde fiecare primește potrivit faptelor lui, unde fiecare primește ceea ce merită. Dar să ceri dreptate din partea lui Dumnezeu este, pur și simplu, imposibil. Chiar Regele David Îi spune lui Dumnezeu în psalmul său: Judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea, și după nevinovăția mea (7:8). Nu „după dreptatea Ta”, întrucât nimeni nu poate să țină piept dreptății lui Dumnezeu. Așadar, noi nu apelăm la dreptatea divină, ci la nemărginita Lui milă și dragoste.

Să credem că Dumnezeu ne trimite amărăciuni și nenorociri pentru a rambursa dreptatea Sa, ca să zicem așa, este total greșit. Dumnezeu nu trimite amărăciuni, rău, boală și nenorocire. Cum poate cineva să creadă că Dumnezeu ar putea trimite cuiva nenorocire? Aceasta ar fi contrar naturii Sale divine. Dumnezeu nu găsește plăcere în suferința oamenilor; nici măcar suferința celor mai mari păcătoși nu-I face plăcere lui Dumnezeu.

Ce se întâmplă oamenilor pe pământ, în ceea ce privește amărăciunile și suferința noastră, nu este ceva pe care îl trimite Dumnezeu. Aș spune că aceste lucruri le întâlnim în viețile noastre, dar că Dumnezeu nu ni le trimite. Le întâlnim ca o consecință a răului omenesc și al păcatului care au deformat lumea. Lumea zace în răutate. Așadar, nici lumea nu are nimic de-a face cu dreptatea. Cineva ar putea spune că dreptatea este o categorie aproape inacesibilă nouă. Este o categorie omenească realizată în condițiile impuse de noi.

Ce este drept? Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte? Este drept, dar numai din punctul de vedere al codului moralității. Este atunci când nu poți solicita ceva mai mult. Dacă ți-au scos unul din dinți, atunci, din punctul de vedere al dreptății, nu poți scoate mai mult decât un dinte al celuilalt. Dacă ți-au scos un ochi, atunci din punct de vedere al dreptății, nu poți pretinde să le scoată doi ochi.

Este acesta felul de dreptate pe care umanitatea îl caută și după care tânjește? Nu. Pretutindeni și oricând, oamenii caută milă, compasiune și înțelegere. Dreptatea este absentă aici. Dreptatea brutală există, cea pe care o vedem în jurul nostru, care există în Guvern, la tribunale – în acele organe ale puterii care ar trebui să monitorizeze dreptatea, dar care ele însele sunt surse de nedreptate.

Noi avem criteriile noastre interioare, despre care aș spune că oamenii fac eforturi mai grozave ca să se comporte cu fiecare cu conștiința împăcată. Apoi, conștiința poate, într-un anumit sens, să ridice umanitatea spre conceptele de dreptate și virtute.

Să ne gândim la Botezul lui Hristos în Iordan. O mulțime de oameni se apropie: farisei, soldați...O mulțime de oameni care a păcătuit în diferite feluri, care necesită purificare în diferite feluri. Și Hristos Cel nevinovat se apropie.

Ceilalți se grăbesc aici ca să-și mărturisească păcatele, adică să-și descopere bolile, nedreptatea, falsitatea, incorectitudinea. Ca să fie spălați în Iordan, să primească iertare, să se pregătească pentru venirea lui Mesia.

Aici apare Hristos, Care dă impresia că nu are nimic în comun cu ei. Deodată, El îi spune lui Ioan Botezătorul, care nu acceptă să-L boteze: Lasă acum, ca așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea(Matei 3:15). Ce este această dreptate? Ce este dreptatea lui Dumnezeu în legătură cu acești oameni?

Un datornic, din punct de vedere al dreptății, trebuie să-și plătească datoriile; un hoț care fură trebuie să meargă la închisoare, și așa mai departe – fiecare trebuie să ispășească, într-un fel, pentru dreptate. Dar Hristos a venit în lume cu acest fel de dreptate? De fapt, El ia asupra Lui toată nedreptatea lumii. El ia asupra Lui tot păcatul lumii exact în acel moment în care spune că El trebuie să împlinească toată dreptatea.

Poate fi El învinovățit pentru că ne trimite suferință, nenorocire și amărăciuni? Putem spune că El își înfăptuiește iubirea prin asta? În opinia mea, aceasta este cea mai mare erezie care poate fi rostită. Este altă poveste când întâlnim amărăciune, durere, suferință și nenorocire în viețile noastre, iar Hristos ne este alături.

Dacă îi acordăm oportunitatea de a fi prezent cu noi în amărăciuni și boli, atunci El imediat va fi cu noi și noi vom împărți cu El toată groaza care este în lume, în această lume a nedreptății, în această lume care zace în răutate.

Am întâlnit nenorocirea în lume deformată de rău și păcat, iar Iubitorul Hristos a fost prezent cu noi. În asta este mila Lui – și, poate, dreptatea Lui.
Nenorocirea și amărăciunea nu au loc în viața noastră pentru că cineva le merită. Dacă ar fi așa, atunci într-adevăr Dumnezeu ar putea fi numit un Dumnezeu al dreptății. Atunci oamenii răi ar trebui să moară de boli oribile și cei buni ar trebui să fie fericiți, bogați, în stare perfectă de sănătate și să nu moară niciodată.
Dar asta nu poate fi, întrucât, dacă ar fi dreptate divină în această lume, atunci nimeni nu ar putea fi salvat. Pentru că, în ceea ce privește dreptatea, în ceea ce privește dreptatea divină, toți suntem oameni foarte păcătoși. La drept vorbind, faptele noastre bune, dispozițiile noastre bune nu sunt realizările noastre, ci adesea sunt, pur și simplu,darurile și mila Lui către noi.

Prin urmare, lumea este nedreaptă atât în cel mai bun sens, cât și în cel mai rău sens: în cel mai bun sens, pentru că zace în răutate și este condusă de rău, incorectitudine și nedreptate. Într-o lume căzută, sunt legile unei lumi căzute. Pe de altă parte, este bine, întrucât Dumnezeu este milostiv și, astfel, iubirea Lui acoperă tot adevărul și toată dreptatea – pentru că iubirea Lui este mai nobilă și cu atât mai bună!

Traducere: Denisa Borza
Sursa: www.pravmir.com


Articolul Următor
Articole postate de același autor
792

Cum să nu te minunezi în faţa credinţei acestui preot?

Odată, într-un sat, slujea un preot evlavios la o biserică veche, foarte joasă. A rostit: „Uşile, uşile, cu înţelepciune…” a luat în mâini Sfântul Aer şi a început să-l mişte deasupra Sfintelor daruri. În timp ce preotul rostea Crezul, deodată din tavanul Sfântului Altar a căzut o şopârlă chiar în Sfântul Potir şi s-a înecat. […]