E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă?

38

Mulți invocă faptul că slujbele sunt prea lungi, inclusiv Sfânta Liturghie, pentru a nu merge la Biserică. E de ajuns rugăciunea pe care o facem acasă?

Rugăciunea pe care o facem acasă este foarte bună. Dar, dacă noi nu iubim Biserica, apoi eu nu știu la ce ne folosește. Nu știu ce ne vom face noi cu rugăciunea aia de acasă. Ce înseamnă asta? Ce-ar fi însemnat: Noe își face corabia, iar unii se apucă și își fac de-a lor butoaie, cu care se vor salva pentru că vine potopul. Vino și urcă aici, e mai sigur. Nu faci tu cu o scândură vapor de mântuire, corabie dintr-o scândură nu prea faci…

Cel care nu iubește Biserica, cel care nu iubește Liturghia, să nu se amăgească el că se roagă. Nu știu ce duh îl învață pe el rugăciunea aia, dacă el nu iubește Liturghia. Nu poate fi așa ceva. Cum poate fi așa ceva? Ce rugăciune e aia? Rugăciunea, dacă este dreaptă și făcută către Dumnezeu, și Duhul Lui îl cercetează pe om, primul loc unde îl va duce va fi Biserica: „Domnul este în sălașul Său cel sfânt”. Acolo îl va duce, de se va ruga cineva drept. Primul loc! Dar dacă rugăciunea lui nu-l duce acolo, iertați-mă, dar sunt atâția care spun că se roagă, „dar nu tot cel ce spuneDoamne, Doamne! va fi primit”, ne spune Hristos.

Prin urmare, așa să ne măsurăm calitatea rugăciunii noastre: dacă ea ne duce în Casa Domnului, acolo unde El sălășluiește, acolo unde El Însuși vine, Se jertfește, acolo unde frații noștri se roagă împreună, că unde-s doi sau trei și El este între noi.

Din Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 42-43


Articole Asemănătoare
733

Ce este Psaltirea, când se citește și la ce folosește?

Psaltirea este o carte a Vechiului Testament care cuprinde rugăciunile atribuite regelui David, scrise sub inspirația Duhului Sfânt, în forma unor psalmi.Psaltirea cuprinde 150 de psalmi, care au fost împărțiți în 20 de catisme pentru citirea ei în cult. Sfântul Vasile cel Mare precizează că Psaltirea „este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la […]

Articole postate de același autor
162

Ce să fac când Dumnezeu „nu este prezent” atunci când mă rog?

Întâi de toate, este foarte important să ne amintim că rugăciunea este o întâlnire și o relație; este vorba de o relație tainică, una care nu poate fi impusă nici de noi, nici de Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu Se poate face prezent sau că ne poate lăsa cu sentimentul absenței Sale face parte din această […]