Astăzi am văzut într-un autobuz o copilă frumoasă cu părul de aur. Am invidiat-o… Era atât de bucuroasă… Și mi-am dorit să fiu și eu la fel de frumos. Când s-a ridicat să coboare, am văzut-o că pășea șchiopătând… avea un singur picior și mergea cu o cârjă. Dar așa cum mergea… am văzut un zâmbet ceresc pe chipul ei!
Dumnezeul meu, iartă-mă când mă plâng, căci eu am două picioare. Lumea întreagă este a mea…
M-am oprit să cumpăr niște bomboane. Copilul care le vindea era atât de fericit. Am vorbit împreună cu el și am văzut că era foarte bucuros. Nu mai avea importanță că întârziasem deja la servici. „Vă mulțumesc. Sunteți atât de bun. Îmi place să vorbesc cu oameni ca dumneavoastră…Vedeți, eu sunt orb”.
Dumnezeul meu, iartă-mă când mă plâng, căci eu am doi ochi. Lumea întreagă este a mea…
Mai târziu, așa cum mergeam pe drum, am văzut un copil cu ochi albaștri. Stătea și mă privea, dar privirea se schimba foarte repede. Nu știa ce să facă. M-am oprit și i-am spus: „De ce nu mergi să te joci și tu?”. Copilul a continuat să mă privească, fără să vorbească, și atunci am înțeles că nu auzea.
Dumnezeul meu, iartă-mă când mă plâng, căci eu aud. Lumea întreagă este a mea…
Am picioare care mă duc unde vreau, ochi cu care văd apusul de soare, urechi cu care aud toate.
Dumnezeul meu, iartă-mă când mă plâng. Sunt într-adevăr binecuvântat!
Sursa: http://www.marturieathonita.ro
