Duminica a XXIV-a după Cincizecime și prima din Postul Nașterii Domnului, la Catedrala Episcopală din Soroca

1599

În Duminica a XXIV-a după Cincizecime și prima din Postul Nașterii Domnului, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

În cuvântul de învățătură, adresat sutelor de credincioși prezenți, Preasfinția Sa a explicat sensurile duhovnicești ale pericopei evanghelice în care a fost prezentată Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina.

„Acest bogat renunțase la conștiința răspunderii pentru alții, concentrându-se doar asupra sa și asupra plăcerilor sale”, a subliniat PS Ioan. De asemenea, Preasfinția Sa a vorbit și despre importanța duhovnicească a postului care înseamnă, înainte de orice, înfrânarea trupului, aducerea firii ca jertfă. Postul, a mai arătat ierarhul sorocean face parte din starea de pocăință și de sfințire în care are loc mărturisirea păcatelor și împărtășirea cu Sfintele Taine.

Totodată, Episcopul Ioan a îndemnat credincioşi ca în perioadă Postului Naşterii Domnului, să viziteze şi să ajute bolnavii, bătrânii, pe cei săraci, pe cei necăjiţi, pe cei singuri. „Să nu aşteptăm ca să fim rugaţi sau solicitaţi stăruitor, ci dacă vedem că un om are nevoie de ajutorul nostru, să mergem spre el şi să-l ajutăm”, Or, numai aşa ne putem numi creştini şi următori ai lui Hristos.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
9414

Puterea credinţei – din minunile contemporane

Iannis Apikos, de obârşie din Mantamado-Lesvos, trăia în Germania creştineşte şi în pace, împreună cu soţia sa, Kaliopi. În noiembrie 1987, Kaliopi s-a îmbolnăvit grav, în urma unui accident cerebral. Fu transportată de urgenţă la spitalul local, unde a stat în comă cinci săptămâni. Doctorii nu-i mai dădeau şanse de viaţă. Din clipă în clipă […]