Actualitate

Dracii ne momesc prin patimile care există deja în sufletul nostru

63

De obicei, dracii ne momesc prin patimile care există deja în sufletul nostru, războindu-ne prin ele şi silindu-ne „la consimţirea cu păcatul”: „Dracii iau prilejurile de a stârni în noi gândurile pătimaşe din patimile aflătoare în suflet”. Cunoscând patimile încuibate acolo, ei ne îndeamnă mintea la „păcatul cu cugetul; iar acest păcat săvârşindu-se, o duc în sfârşit, ca pe o roabă, la faptă” (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Întrucât patima cea mai puternică este iubirea de sine, din care izvorăsc toate celelalte, în aceasta se nasc „cele trei gânduri mai cuprinzătoare ale poftei: gândul lăcomiei pântecelui, al slavei deşarte şi al iubirii de argint, cărora le urmează toate gândirile pătimaşe, dar nu toate în comun” (Sfântul Talasie Libianul). Atunci când inima omului este înclinată spre satisfacerea plăcerilor, ea devine sursa gândurilor rele: „Din inima împătimită de plăcere răsar gânduri şi cuvinte spurcate” (Sfântul Marcu Ascetul). Gândurile sunt atât involuntare cât şi voluntare; altfel spus, există gânduri care se ivesc fără ca noi să le dorim şi gânduri care răsar din voia proprie. Cele involuntare sunt zămislite de păcatele săvârşite, iar cele voluntare de consimţirea voinţei: „Gândurile fără de voie răsar din păcatul de mai înainte, iar cele cu voia, din voinţa liberă. De aceea, cele din urmă sunt pricinile celor dintâi”. Sfântul Grigorie Sinaitul arată: „Pricinile patimilor sunt faptele păcătoase, iar pricinile gândurilor, patimile”.

În general, gândurile care vin de la demoni ne subjugă mintea, îndemnând-o la păcatul cu gândul şi cu lucrul. Dacă păcatul e săvârşit de mai multe ori, atunci se creează deprinderea, şi astfel apare patima; patimilor, care sunt răni ale sufletului, le urmează cugetările cele rele. Acelaşi fenomen se petrece şi în cazul rănilor trupeşti: există un element care provoacă rana, rana produce o neplăcere crescândă, neplăcerea - suferinţă acută, şi aşa mai departe.

Din Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 250-251


Articole Asemănătoare
405

Numai din auzite sau din literatură bisericească nu poţi dobândi smerenia

Se întâmplă cu cel smerit ca şi cu pomul. Când pomii poartă rod mult, rodul înconvoaie ramurile şi le trage în jos, iar cel ce nu poate să facă rod se înalţă și stă drept. Așa este şi cu sufletul: când se smereşte, aduce rod. Cu cât aduce rod mai mult, cu atât se smereşte […]

Articole postate de același autor
14

Când ne vin ispitele, să nu aruncăm vina pe ceilalţi

Ispitele sunt precum furtunile pe mare. Furtuna scoate la ţărm lemne, mizerii şi altele şi, astfel, marea se curăţă şi devine liniştită. Prin ispite se face curăţenia, apropierea de Dumnezeu şi, în final, omul devine „dumnezeu după har”. Toate sunt trimise şi dăruite de Pronia lui Dumnezeu, pentru ca să dobândim sănătatea noastră sufletească pierdută. Sănătatea […]