Dr. Pavel Chirilă: „În tratatele de medicină nu se vorbeşte despre cauzele spirituale ale bolilor. Dar eu am găsit zeci de astfel de cauze în Biblie”

1914

„Ființa umană depinde de alte legi ale firii, necunoscute medicinei”

Nascut in anul 1946 la Slatina Nera (Caras Severin), este medic primar de boli interne, doctor in stiinte medicale cu o lucrare despre „actul antiinflamator si antiinfectios al extractelor vegetale”, sef al Catedrei de Bioetica si prodecan al Facultatii de Teologie din Craiova.
Dupa 1989, a reusit sa construiasca mai multe institutii, care au avut influenta pe plan national: spitalul crestin Christiana din Bucuresti, scoala postliceala sanitara omonima, editura cu acelasi nume, o clinica de tratamente naturiste, „Naturalia”, la Voluntari, langa Bucuresti, si tot acolo Centrul de ingrijiri paliative „Sf. Irina”, pentru bolnavii de cancer. In plus, a fondat o manastire de maici in Pipera, o alta la Slatina Nera, iar acum construieste o biserica in Voluntari. In ultimii ani, dr. Pavel Chirila a devenit unul dintre cei mai cunoscuti medici din Bucuresti, specialist in tratamente naturiste si promotor al conceptului de medicina crestina.
E autor sau coautor al mai multor carti, dintre care amintim: „Meditatie la medicina biblica”, „Introducere in medicina pastorala”, „Alimentatia echilibrata a omului sanatos – principiile dietei naturiste” si „Teologie sociala”.
Am stat de vorba indelung, intr-una din zilele acestei veri, cu domnia sa, despre cum l-a descoperit pe Dumnezeu si de ce s-a implicat social atat de mult.

„Cazurile de la Urgenta mi-au deschis o noua perspectiva asupra vietii”

– Domnule doctor, sunteti peste masura de implicat in viata Bisericii, pareti a va fi nascut cu o credinta nestramutata in Dumnezeu…

– Parintii mei mergeau la biserica si respectau sarbatorile religioase, aveau o morala care izvora din invatatura crestina, faceau bine, pentru ca stiau ca ii place lui Dumnezeu, si nu faceau rau, pentru ca stiau ca Domnul se supara. Am preluat si eu acest comportament, dar mult timp, pana pe la 30 de ani, credinta mea nu a fost mai mult decat atat.

– Nu ati primit o educatie religioasa in familie?

– Nu in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca am crescut in plina perioada comunista, si chiar la inceputul prigoanei crestinilor. In familie am deprins mai degraba un set de obiceiuri, de ritualuri. In plus, credeam in Dumnezeu din principiu, ca o reactie de respingere a ateismului comunist. Mai multi membri ai familiei mele au fost inchisi pe motive politice de catre comunisti, iar noi, copiii, am crescut cu o antipatie profunda fata de tot ce este comunist, deci si fata de doctrina atee.

– Ce s-a intamplat la 30 de ani?

– Dumnezeu a vrut ca, in jurul varstei de 30 de ani, sa lucrez la Spitalul de Urgenta din Bucuresti. Ca orice nou-venit, am fost repartizat intr-o sectie mai putin dorita de colegii mai varstnici: la tentative de sinucidere. Cazurile intalnite acolo, destine tulburatoare, mi-au deschis o noua perspectiva asupra vietii. M-au facut sa-mi pun intrebari fundamentale, care pana atunci nu ma preocupau. Granita dintre viata si moarte era foarte vizibila, chiar si din afara celui care se afla pe ea, a celui care voise sa-si curme zilele intr-un gest disperat, pe care, cel mai adesea, il regreta. In general, medicul se ocupa doar de fiziologic, doar de partea palpabila, de organism, nu si de suflet. Or, in aceste cazuri, nu puteai sa faci la fel, caci se vadea mai pregnant legatura dintre suflet si trup, si cum boala sufletului pune in primejdie trupul. Tot experienta de la Spitalul de Urgenta mi-a aratat ca legile medicinei nu se confirma intotdeauna. Noi invatam ca o boala se poate vindeca in atatea zile, alta in mai putin etc. Stim ca un bolnav, analizat pe parametrii sai biologici, are mai multe sanse sa scape sau sa moara. Totusi, de foarte multe ori, aceste canoane ale medicinei nu functionau. Bolnavi de care eram sigur ca scapa nu supravietuiau, iar altii, despre care credeam ca vor muri, traiau in chip miraculos. Pacienti de care eram convins ca se vor vindeca in doua saptamani se vindecau intr-un an, si invers, bolnavi de care eram sigur ca se vor insanatosi in ani de zile se vindecau rapid. Astfel, mi-a devenit clar ca fiinta umana depinde de alte legi ale firii, necunoscute medicinei.

– V-ati gandit ca la mijloc este vointa divina?

– Da, pentru ca proveneam dintr-o familie de oameni credinciosi, de la tara, unde inexplicabilul era pus in seama lui Dumnezeu. Incepand sa caut raspunsuri, Dumnezeu mi-a scos in cale un om care m-a ajutat sa ma lamuresc, un student teolog, actualul parinte Mihai Valica, cu care am ramas prieten pe viata. El mi-a dat informatia teologica esentiala, la inceput.

– Si apoi ati dorit sa aflati mai mult, aveati nelinisti si intrebari fara raspuns?

– Da, mi-am dat seama ca am nevoie de argumente pentru credinta mea. Si am cercetat istoria crestinismului. Asa am aflat ca noi, ortodocsii, n-am schimbat nimic din cele statornicite de Hristos, intai direct, apoi prin Biserica Sa, in primul mileniu.
Pentru mine a fost argumentul fundamental sa raman ortodox si sa ma straduiesc sa traiesc ortodoxia. Ulterior am gasit la teologul rus Paul Evdokimov o fraza frumoasa, in care spunea cam asa: „Sunt bucuros ca ma rog ca Sfantul Ioan Gura de Aur si ca Sfantul Ioan Gura de Aur se ruga asa cum ma rog eu”. Aceasta continuitate este pentru mine necesara si suficienta, ca sa nu-mi schimb credinta niciodata. Tot in vremea aceea, am inceput sa studiez Sfanta Scriptura, cu creionul in mana, pentru a intelege mai bine credinta crestina. Am observat insa ca exista multe versete cu continut medical. Atunci mi-am propus sa fac un studiu, sa extrag toate acele fraze, sa le asez pe temele mari ale medicinei si sa le fac un comentariu stiintific, la care sa se adauge si un comentariu teologic, scris de un teolog, respectiv de parintele Mihai Valica. Aceasta munca, pe care am inceput-o mult inainte de 1989, a durat zece ani. Prietenii mei apropiati, care imi cunosteau intentiile, ma ironizau, pentru ca era limpede ca nu o voi putea publica. Totusi, cartea a aparut in 1991, cu titlul „Meditatie la medicina biblica”. In timpul acestui travaliu am inteles mai bine Biblia si mi-am consolidat credinta.

„In tratatele de medicina nu se vorbeste despre cauzele spirituale ale bolilor. Dar eu am gasit zeci de astfel de cauze in Biblie”

– Dati-ne cateva exemple de versete cu continut medical si felul in care le-ati interpretat. 

– In tratatele de medicina nu se vorbeste despre cauzele spirituale ale bolilor. Dar eu am gasit zeci de astfel de cauze in Biblie. De pilda, intr-un verset se arata cum se imbolnaveste omul „care se indreapta impotriva asezamintelor Mele”; adica acela care vrea sa darame o biserica sau se impotriveste cladirii ei o pateste. Practica medicala mi-a confirmat de multe ori acest verset. Pe urma, corelarea cercetarilor medicale din Occident cu invatatura biblica arata, de exemplu, ca protrombina – o substanta care ajuta la coagularea sangelui – are cea mai mare concentratie in ziua a opta de la nastere, zi in care la evrei se facea circumcizia. Deci, iata ca stiinta medicala confirma, dupa 2000 de ani, ce i s-a descoperit lui Avraam prin revelatie. Am vazut in Levitic perioadele de izolare ale bolnavilor de ciuma sau de lepra. Perioadele de incubatie, de contagiune, stabilite de stiinta medicala in secolele XIX – XX, cand abia s-au descoperit microbii, coincid perfect cu cele expuse acum cateva mii de ani, cand a fost scos Leviticul. Aceste descoperiri mi-au dat, desigur, o mare satisfactie. Insa, am desprins apoi un fapt superior acestor constatari: notiunea de vindecare include in ea si vindecarea sufletului, nu numai a trupului. Dupa aceea, conceptul de medicina crestina – pe care eu l-am extras din Biblie si din operele Sfintilor Parinti – te invata care este atitudinea in fata bolii si a mortii.

– Ce insemna conceptul de medicina crestina?

– Se refera la faptul ca vindecarea integrala este una a trupului si a sufletului dimpreuna, sau numai a sufletului. In mod paradoxal, daca un om are sufletul sanatos, noi il numim sanatos, chiar daca trupul lui este imperfect, ii lipseste un deget, o mana. De ce? Pentru ca sufletul este partea vesnica din om. El este determinant in evolutia omului. Omul traieste si dupa ce paraseste trupul. A reduce omul la trup, la nevoile si suferintele acestuia, inseamna a practica un fel de medicina veterinara ceva mai sofisticata. Conceptul de medicina crestina ne indica si alte cauze ale bolilor decat pacatele, considerate de crestini vinovate pentru afectiunile noastre fizice. La pilda orbului din nastere, de pilda, Apostolii il intreaba pe Hristos: „Oare acesta de ce s-a imbolnavit, cine e vinovat, el sau parintii lui?”. Si Mantuitorul le spune: „Nici el, nici parintii lui, ci ca sa se arate lucrarile lui Dumnezeu”. Cand e vorba de Lazar cel inviat din morti, Mantuitorul spune ca acesta s-a imbolnavit si a murit spre slava lui Dumnezeu. Si asa este, pentru ca invierea lui Lazar i-a adus pe foarte multi la credinta in vremea aceea.

– „Meditatie la medicina biblica” este o carte fundamentala. A avut un ecou meritat?

– Cu regret o spun, n-a fost asimilata cum trebuie. Nu a produs schimbari in constiintele oamenilor. Asta ar fi insemnat sa se diminueze numarul de avorturi in Romania, sa fie mai putini copii abandonati, medicii sa acorde mai multa atentie fiecarui bolnav, sa creasca numarul operelor de caritate. N-am observat sa se intample asta.
Dialoguri in pridvor: Dr. Pavel Chirila

– Ar putea o carte sa schimbe societatea atat de profund?

– Cred ca da. Iata ca aventurile vrajitoresti ale lui Harry Poter schimba foarte multe constiinte.

– Are legatura conceptul de medicina crestina cu medicina naturista pe care o practicati de multi ani?

– Partial da, in sensul ca exista un verset in Eclesiast care spune „Domnul a zidit din pamant leacurile, si omul intelept nu se va scarbi de ele”. Se refera la plante si la ape minerale. Pe de o parte, insa, omul are o intelegere gresita asupra relatiei sale cu universul material si biologic, pe care il exploateaza bestial. Omul nu e preocupat de o relatie armonioasa cu mediul inconjurator. Parintele Staniloae scrie in tratatul sau de dogmatica ca omul este dator sa mearga spre mantuire ingrijindu-se de mediul inconjurator ca de el insusi. Pe de alta parte, stiinta medicala a neglijat terapia naturista, pana de curand. Dar este obligata sa o redescopere, dupa ce o suta si ceva de ani de terapie alopata, cu substante chimice de sinteza, au provocat foarte multe reactii adverse. Si atunci, bolnavii se orienteaza in mod natural spre ceea ce nu le face rau, ci bine, spre remediile naturale.

„In bolnav sufera Hristos, si in medic lucreaza Hristos”

– Am inteles ca apropierea dvs. de Dumnezeu s-a facut mai ales prin cunoastere teoretica. Ati cercetat Biblia, cartile Sfintilor Parinti, operele marilor teologi contemporani. Este important sa stii in ce crezi, dar trebuie sa si simti, sa traiesti credinta. Din acest punct de vedere, cum a crescut ea in dvs.?

– Cel mai pretios sprijin pentru trairea ortodoxa l-am primit de la parintele Visarion de la Clocociov, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Bisericii noastre, care mi-a fost duhovnic multi ani. Pe urma, i-am cunoscut pe toti marii nostri duhovnici si am stat ore in sir de vorba cu sfintiile lor: parintele Sofian Boghiu, parintele Ilarion Argatu, parintele Ioanichie Balan, parintele Iustin Parvu, parintele Arsenie Papacioc, parintele Adrian Fageteanu… Cuvintele lor m-au intarit, mai ales atunci cand, abia intrat in Biserica, au inceput sa se abata necazuri grave asupra mea. Exista astfel de incercari pentru toti cei care vor sa traiasca in Biserica si este si risc de sminteala. Iti trebuie un duhovnic bun, care sa te ajute sa intelegi ca necazurile sunt examenul tau personal, ca Dumnezeu il lasa pe diavol sa te ispiteasca, pentru a-ti vedea credinta. Dar Dumnezeu nu permite niciodata sa ti se dea mai mult decat poti duce.

– Care fost cea mai dura incercare ce v-a fost data?

– Experienta Christianei. Am facut, de la zero, un spital crestin; cu preot in Consiliul de Administratie, cu maici care ingrijeau bolnavii, cu scoala sanitara monahala, cu duhovnici care vizitau bolnavii, cu citire din Psaltire in mod continuu, zi si noapte etc. Dupa cativa ani de functionare, spitalul a fost atacat de forte incredibil de mari si de o rautate iesita din comun. A fost una din marile mele incercari. Impotrivirile care veneau din lumea laica, de la Ministerul Sanatatii, care voia sa distruga acest spital, le mai intelegeam, dar mi-a fost foarte greu sa inteleg de ce nu a sarit Biserica in ajutorul meu, sa salveze macar asezamantul, nu pe mine. Si cred ca se putea salva, sacrificandu-ma pe mine.

– De ce ati dorit sa faceti un spital crestin? Ca o marturisire a credintei dvs.?

– La un sfant parinte, nu mai stiu care, am gasit afirmatia ca actul medical este unul eclesial, pentru ca in bolnav sufera Hristos, si in medic lucreaza Hristos. Daca adaugi ca in preot dezleaga Hristos, avem deja o biserica intr-un loc unde se face medicina crestina. Caci Hristos spune: „Unde sunt adunati doi sau trei in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor”. Chiar cand bolnavul nu crede, medicul crestin este dator sa ajunga la scanteia de divinitate din el – pentru ca ea exista in fiecare om si este indestructibila. Daca reuseste, atunci actul sau va fi si unul eclesial, si mai usor tamaduitor.

– Spitalul a fost, in cele din urma, desfiintat. Fara sa intram in amanunte, care a fost motivul oficial?

– Managementul defectuos de care m-as fi facut vinovat eu, ca director. Dupa ani de procese, am dovedit ca totul a fost o minciuna. Si, in orice caz, daca e managementul gresit, schimbi directorul, nu desfiintezi institutia. Adevaratul motiv este ocult si cred ca tine de „razboiul nevazut” dintre Bine si Rau. E clar ca au fost forte carora nu le-a placut un spital crestin, care functiona in parteneriat public-privat, unde Ministerul Sanatatii asigura cladirea si salariile, iar Asociatia Christiana, pe care am fondat-o alaturi de parintele Constantin Voicescu, venea cu specialistii si cu programul specific: cu asistenta spirituala in spital, fara spaga, fara avorturi… Acum, acel local a fost dat politiei comunitare. Odata cu spitalul au desfiintat si capela, pe care au facut-o depozit. E bine sa stie lumea ca au fost desfiintate lacasuri de rugaciune, si dupa 1989.

– Revenind, cum au facut aceste incercari sa fiti mai intarit in credinta?

– Cu ajutorul duhovnicului, le-am primit pe toate cu o oarecare seninatate si nu m-am indepartat de Biserica. Este un verset la Apostolul Pavel, care spune ca cine se lupta ia cununa vietii, adica are acces la mantuire. Cand am devenit constient de miza luptei mele, am capatat o liniste nefireasca. Toate presiunile administrative, controalele comandate, telefoanele de amenintare primite noaptea, urmaririle cu masinile la care eram supus, nu m-au mai atins. Am fost convins ca acea liniste vine de la Dumnezeu, caci altfel puteam muri de stres, pur si simplu. Mai mult, am simtit ca Hristos e cu mine si cu familia mea cand, odata cu scandalul de la spital, fiica mea cea mare s-a imbolnavit de o boala rarisima, careia nu ii supravietuiesc decat foarte putini. Iar ea a scapat. Moartea a fost invinsa.

– In lungile incercari la care ati fost supus, au fost momente cand ati simtit ca sunteti pe drumul cel bun, ca sunteti incurajat sa continuati, nu de oameni, ci de o putere transcendenta?

– Evident, am primit cele mai clare si frumoase confirmari. Pana nu demult, ma rugam doar eu pentru bolnavii mei. Insa acum cativa ani, am deschis o capela pe langa clinica noastra, cu binecuvantarea Patriarhiei. Am angajat un preot care, pe langa faptul ca le asigura asistenta spirituala pacientilor, in fiecare zi ia numele de botez ale bolnavilor din registrul nostru de consultatii si se roaga pentru ei. Marturisesc ca de cand facem asta, bolnavii pe care i-am avut sub tratament au evoluat mult mai bine, s-au insanatosit mai repede, au prins curaj, au avut alt tonus, fara sa stie ca se roaga cineva pentru ei. Iar la spitalul pentru bolnavi de cancer „Sf. Irina” schimbarile sunt si mai spectaculoase. Am vazut acolo intoarceri neasteptate la credinta, convertiri sau reveniri la ortodoxie, pe patul de moarte. Peste 95 la suta dintre oamenii internati la noi s-au impacat cu Dumnezeu, s-au spovedit si s-au impartasit pentru prima data in viata lor.

– In incheiere, ne puteti impartasi o experienta mistica?

– Inainte de a muri, Petre Tutea a fost internat si ingrijit la Spitalul Christiana. Cu toate astea era foarte solicitat, caci se facuse multa valva in jurul sau dupa revolutie. Un om de cultura evreu si ateu m-a rugat sa-l prezint lui Tutea, ca a auzit multe despre el si vrea sa-l cunoasca. L-am dus in rezerva filosofului si, nici bine n-am intrat, ca nea Petrache a inceput un monolog: „Domnilor, crestinismul este ultima mare religie a lumii”. La care musafirul nostru a intrebat: „De ce?”. Iar Petre Tutea: „Pentru ca este singura religie care iti cere sa-ti iubesti vrajmasul. Deci, va spun nu pe cale mistica, ci pe cale rationala, ca una superioara ei nu mai poate aparea. Ceva mai mult decat propune crestinismul nu se poate”. Atunci cand era distrus spitalul Christiana, citeam pe rand fiecare angajat, cate doua, trei ore, din Psaltire. Intr-o noapte, exact cand citeam, am avut sentimentul foarte puternic, ca un foc care ma mistuia fara flacara, ca ii iubesc foarte mult pe vrajmasii mei! Va marturisesc ca, din pricina limitelor mele, acest sentiment n-a durat decat cateva clipe, dar m-a marcat pe viata. Aceasta experienta pe care o consider mistica, mi-a dovedit ca se poate sa-ti iubesti vrajmasul, fapt esential in crestinism si foarte greu de infaptuit. Cel mai adesea, iubirea dusmanului ramane doar o vorba sau un ideal.

Formula As nr. 828, 12-19 Iul. 2008


Articole Asemănătoare
1255

Pr. Arsenie Boca: „a osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost”

A osândi pe preoţi e lucrul cel mai uşor şi cel mai fără rost. Să fim drepţi: slujba preoţilor e sfântă, darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt. Că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală, iară să fim drepţi: neavând cum să vină altfel decât prin naştere din trupuri pământeşti în care mişună pornirile fărădelegilor […]

Articole postate de același autor
1615

Durerea altuia nimeni n-o poate înţelege…

  – Despărţirea de o fiinţă poate fi acceptată mai uşor atunci când e vorba de o boală de lungă durată sau de o bă­trâneţe prelungită. Dar în cazul unui accident, când moare un tânăr sau un copil, cum putem să aducem un sprijin părinţilor pentru a depăşi primul şoc? – Înainte de toate, nu […]