De ce colivă, colaci și vin la pomenirea celor adormiți?

789

"Sâmbăta lui Teodor”, prima din cele șapte ale Postului Mare, este ziua când credincioșii pornesc către sfintele locașuri ca să împlinească o rânduială din veac statornicită: pomenirea morților, continuată și în celelalte, până la penultima, numită sâmbăta lui Lazăr. Pe lângă tămâie, prescuri, lumânări, aduse către dumnezeiescul altar împreună cu pomelnicul, mărturia vie a neuitării, a iubirii față de repausați, poporul așază pe mese nelipsita colivă, arătoșii colacii și „apaosul”, adică sticla cu vin. Bătrânii noștri nu își puneau întrebarea: „De ce?”, pentru că aveau neclintita convingere că astfel sufletele celor dintr-un neam și o credință cu noi, intrate în Cereștile locașuri, primeau ajutor, cunoșteau mila, îndurarea Cerescului Părinte.

Ce semnifică coliva?

Astăzi multă lume – îndeosebi tineri, dar nu numai – se întrebă: „De ce toate acestea? Meniul morților se compune din colivă, colaci și vin? La ce bun să car atâtea bucate la biserică, dacă, foarte bine, le-aș putea împărți nevoiașilor acasă ori pe stradă?” Par legitime respectivele nedumeriri, fiindcă fără a le cunoaște simbolismul nu vom înțelege rostul așezării lor în tradiția Bisericii noastre. Așadar, de ce fierbem grâu, iar nu orez sau alte cereale? Coliva a apărut ca urmare a minunii Sfântului Teodor Tiron, săvârşită la 50 de ani după moartea iubitorului de Dumnezeu, în vremea împăratului Iulian Apostatul. Cel din urmă, dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului capitalei Imperiului Bizantin ca, în prima săptămână a Postului Mare, să stropească proviziile din pieţele de alimente cu sânge jertfit idolilor. Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului, i-a poruncit să-şi înștiințeze credincioşii să nu cumpere nimic din alimentele stropite cu sânge, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere. De aceea, la început, coliva a servit ca hrană, devenind, în urmă, o jertfă nelipsită de la slujbele de pomenire a morţilor. Ea se prepară din grâu fiert, închipuind însuşi trupul celui decedat, deoarece hrana principală a corpului omenesc o constituie grâul, din care se coace pâinea. Coliva apare, totodată, ca o reverberație a credinţei noastre în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul Însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat întâi în pământ şi să putrezească, la fel trupul omenesc, întâi se înmormântează, după aceea se descompune, pentru ca să învie întru nestricăciune; astfel ne învață Sfântul Evanghelist Ioan (Ioan 12, 24), dar și Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 15, 36). Dulciurile, ingredientele, aromele din compoziţia colivei simbolizează virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi, dar și dulceaţa vieţii veşnice, pe care nădăjduim că au dobândit-o.

Tot legat de colivă se cuvine amintită o arhicunoscută rânduială întâlnită la sfintele oficieri închinate pomenirii celor adormiți: legănarea colivei în timpul cântării „veșnica pomenire”. Aceasta reprezintă, pe de-o parte, dovada necurmatei legături sufleteşti cu cei plecaţi dintre noi, iar pe de altă parte, încă un semn al învierii, închipuind cutremurul petrecut la moartea şi învierea lui Iisus Hristos, relatat de sfintele Evanghelii. În practica liturgică, gestul se aseamănă cu legănarea „Sfântului Aer” deasupra Darurilor la rostirea Crezului, în cadrul Sfintei Liturghii, până la momentul când se zic cuvintele „și a înviat a treia zi, după Scripturi”, închipuind același înfricoșător fenomen ce a însoțit Învierea Domnului (Matei 27, 51). Legănând coliva, ne mai amintim și de mama ce-și leagănă pruncul ca să adoarmă și să aibă un somn lin. Or, tocmai acest lucru dorim să exprimăm și noi purtând în mâini coliva: ne rugăm pentru odihna și pacea celor adormiți. În unele biserici, a treia oară nu se mai cântă „veșnică pomenire”, ci „Hristos a Înviat”. Deși unii slujitori nu sunt de acord cu această frumoasă rânduială, consider binevenită înlocuirea, deoarece veșnica pomenire trebuie să aibă ca final Învierea de obște, când nu vom mai cânta „veșnică pomenire”. Așadar, pomenirea repausaților nu se face din neam în neam doar spre neuitarea lor, ca un act de recunoștință și de cultură, ci ea se săvârșește cu nădejdea învierii. Înseși rugăciunile de dezlegare a celor adormiți reflectă speranța învierii, iar ecfonisul rostit la finalul slujbei ne amintește că: „Tu ești învierea și viața și odihna celor adormiți, Hristoase Dumnezeule...”. După săvârșirea slujbei se împarte și se gustă din colivă, gest care închipuie același lucru: comuniunea cu cei pomeniţi, pentru care ne-am rugat.

Colacii simbolizează trecerea omului prin această viață

Alături de colivă se aduc la biserică și colaci. „Colac” provine din ebraică unde „challah” însemna „pâine dospită”. Termenul se întâlneşte și la alte popoare precum grecii – ϰόλλαξ”, bulgarii – kolaci”, polonezii – „chałka”. În limba slavonă „kolo” însemnă „cerc”. De altfel, rădăcina ebraicului „challah” tot la forma rotundă se referăObținuți din făină de grâu, ei au în genere același simbolism ca și coliva. Totuși, ni se pare important să amintim aspectul lor de cerc, formă geometrică reprezentând continuitatea, legătura de iubire neîntreruptă dintre noi și cei dragi din neamurile noastre, mutaţi nu în neființă – cum greșit spun unii – ci în cealaltă lume, a veșniciei. Colacul simbolizează deopotrivă trecerea omului prin viaţă, închiderea ciclului acesteia şi un pod către lumea de dincolo.

Vinul este simbolul învierii și al vieții veșnice

Nu lipseşte de la rugăciunile pentru adormiți vinul, numit în unele locuri „apaus” (de la cuvântul latinesc „pausum”, însemnând „odihnă” sau „sfârşit”): din el se varsă cruciş peste colivă, dar și peste morminte. În tradiția Bisericii noastre dreptmăritoare, vinul semnifică miresmele, balsamul cu care a fost uns trupul lui Hristos după moarte. Să nu uităm că pâine și vin folosim și la Sfânta Liturghie, la Proscomidie, când le pregătim spre a fi sfințite și transformate, prin lucrarea Duhului Sfânt, în Trupul și Sângele Domnului. De aceea, turnarea din vin pe pământ sau peste trupul celui răposat, cât și pe colivă, este un simbol al vieţii veşnice, al învierii.

Cunoscând toate aceste simboluri atât de importante este lesne de înțeles de ce trebuie îndepărtate inovațiile, care alterează tradiția sfintei noastre Ortodoxii. 

Arhimandritul Mihail Daniliuc


Articole postate de același autor


Urmăriți-ne pe Facebook!