Dacă oamenii pleacă, dă-le drumul. Despre frica de abandon

104

Poate că a fost unul din părinții tăi care te-a părăsit, învățându-te că meriți să fii abandonat. Poate a fost partenerul din relația anterioară care și-a luat lucrurile și nu a mai vrut să lupte pentru tine. Și ai crezut, din nou, că nu meriți să fii iubit. Poate a fost prietena pe care o considerai ca fiind cea mai bună, ce a decis la un moment dat că nu mai vrea să facă parte din viața ta. Sau poate că e fost vorba de decesul cuiva care a părăsit lumea mult prea devreme.

Mi-ar plăcea să nu fie așa, însă adevărul este că viața îți servește pe tavă o înșiruire de plecări. Nu e din cauza ta, nu e pentru că nu ești suficient de bun, de frumos, de inteligent. Nu e din cauză că nu meriți ca ei sa rămână. Nu e pentru că în tine nu există ceva minunat ce poate fi iubit. De ce să te simți tu responsabil pentru plecarea lor și uneori, să încerci a-i ține cu forța?

Când oamenii pleacă, dă-le drumul. Da, dă-le drumul din sufletul tău atunci când ei nu mai sunt prezenți în viața ta. E alegerea lor, bazată pe ceea ce simt, pe gândurile și experiențele lor, pe dorințele și prioritățile lor. Ei aleg, iar tu nu poți influența această alegere. Nici nu ar fi corect.

Știi care e partea frumoasă? Că există și oameni care rămân. Mai puțini, desigur, dar sunt. A fost inevitabil să nu construiești ziduri în jurul inimii tale, să te închizi între ele și să nu mai primești pe nimeni acolo. De frică. Nu este blamabil, cred că oricine ar fi procedat la fel. Nu vreau nici să-ți cer să distrugi zidul, fiindcă știu că el a fost întărit în urma multor lovituri primite. Doar te rog ca, din când în când, să privesti dincolo de el. Vor fi unii oameni care îți promit multe, însă în timp ce stai pe gânduri, ei se îndepărtează. Ar fi plecat oricum, mai devreme sau mai tarziu, crede-mă. Însă alții, rămân acolo. Mai încearcă o dată. Știu că vor să facă parte din viața ta, că te vor. Și nu pleacă. Iar tu, dacă vei observa asta, nu fugi. Alături de astfel de oameni vei putea distruge orice mecanism de aparare. Împreuna cu ei. Prin efort si timp.

Mă rog pentru tine, pentru lumina și înțelepciunea ta, pentru ca iubirea să crească înăuntrul tău, sfărâmițând orice temere...

Sirghei Ioana


Articole Asemănătoare
175

Să nu aruncăm cu pietre în oameni… în mod „creştinesc”

Odată am spus cuiva: „Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că există şi luptători ai diavolului?’. Creştinul nu trebuie să fie fanatic, ci să aibă dragoste fată de toti oamenii. Cel ce aruncă cuvinte fără discernământ face rău, chiar dacă are dreptate. Am cunoscut un scriitor care avea multă […]

Articole postate de același autor
662

Iubirea nu înseamnă doar să te bucuri cu cei ce se bucură, ci şi să plângi cu cei ce plâng

Iubiţii mei fraţi, Dumnezeu este iubire si cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el, glăsuieşte cu putere apostolul iubirii, Sfântul Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 17). Iubirea este floarea cea mai frumoasă din gradina feluritelor virtuţi, culoarea cea mai puternică a curcubeului ceresc, mărgăritarul cel mai scump din coroana […]