Cum și-a adus Sfânta Monica soțul la credință

13436

În viața Sfintei Monica, mama fericitului Augustin, cunoaștem că ea era căsătorită cu un păgân, un om aspru și foarte mânios. Din cele mai mărunte motive, acela izbucnea și se năpustea spre nevinovata lui soție. Ea putea, la fiecare asemenea întâmplare, să-și găsească îndreptățire împotriva falselor lui învinuiri, însă a ales să tacă și să se roage lui Dumnezeu. Când îl vedea liniștit, ea îi explica pricina pentru care soțul s-a mâniat și îl liniștea. Atunci acesta își dădea seama cât era de nedrept cu soția lui, cât îl întrecea ea prin bunele ei însușiri, mai cu seamă prin răbdarea și smerenia ei, și astfel o aprecia și mai mult.

Cu trecerea timpului, a fost câștigat pe deplin de îngăduința și dăruirea ei, încât la sfârșitul vieții el s-a lăsat de păgânism și a devenit creștin.

Mare înțelepciune se ascunde în îngăduință! Cel ce poate să cedeze, acela poate să și biruiască. Iar cel ce dorește ca repede să-și impună părerea sa și, în împotrivirea către alții, aruncă grele ofense și amenințări, acela nu poate să biruie, pentru că este slab în răbdare și în înțelepciune.

Din Arhimandrit Serafim Alexiev, Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, București, 2011, p. 47-48


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
219

Suferința nu e darul lui Dumnezeu

S-a expandat un pic teologia aceasta a suferinței, mai ales într-un an trecut în care s-a vorbit foarte mult despre Taina Sfântului Maslu și s-a scociorât tot timpul, ca și cum ai băga într-o rană nevinovată vârful de la scobitoare. Să zici: Ce mai iese? S-au stors toate puroiurile, ca să le arătăm lumii. Suferința […]

Articole postate de același autor
8064

Dar mâine cazi iar… Din nou am să mă ridic!

Un tânăr crescut într-o familie de sectanti a fost botezat în Biserica Ortodoxă. Îi plăceau slujbele, îi plăceau cărtile duhovnicesti, dar nu vroia să se spovedească. Rămăsese cu o îndoială, nu credea că prin Taina Spovedaniei se iartă păcatele. Cădea în păcatul curviei destul de des, dar, după ce păcătuia, se ruga la Dumnezeu să […]