Cu cât omul e mai aproape de lumină, cu atât își vede mai bine neajunsurile

4896

Există doua lumi: una adevarată și una falsa. Cum? Așa cum există o mie de genți Louis Vuitton originale și alte milioane false. Falsul întotdeauna e mai mult și patrunde peste tot pentru ca e ieftin.

Tot așa exista întelepciune adevarată și surogat de înțelepciune, bună pentru feisbuc. Acele citate care se învirt în jurul lui „fii tu însuți”, un amestec diluat de creștinism și budhism care îți umfla egoul.

„Fii tu însuți” nu înseamnă să fii așa cum ești acum, degeaba te complaci. Dacă ar fi așa, înseamnă că toate aceste citate de fapt te îndeamnă sa fii un porc, un leneș, un invidios, un arogant, un nemulțumit.

„Fii tu însuți” începe prin a cunoaște toate aceste lucruri despre tine și sfîrșește prin a le învinge, făcând curat în propria faptură. Daca îți place așa cum ești acum, înseamnă că încă nu esti tu însuți.

Cu cât omul e mai aproape de lumină, cu atât își vede mai bine neajunsurile.

Părintele Savatie Baştovoi


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
532

Să adormim cu gândul la Dumnezeu!

Pot să mă rog toată ziua, toată noaptea, dacă mă culc şi adorm din împrăştiere, mă asemăn cu un păstor care are oi şi n-a închis uşa. Şi a intrat lupul şi le-a sfâşiat. Dacă noi căutăm să ne fure somnul din „Doamne Iisuse…”, pe acea măsură Bunul Dumnezeu ne ajută a birui patimile. Gândurile […]

Articole postate de același autor
333

Evitã sã declanşezi prejudecãţile celuilalt

Este foarte important sã evitãm declansarea prejudecãtilor. Nu da niciodatã rãspunsurile asteptate. De exemplu, când un harizmat îti spune cã are descoperiri de la Duhul Sfânt, nu-i rãspunde cã „si satana ia chip de înger al luminii”. Acela deja asteaptã acest rãspuns, pentru cã asa i-a zis pastorul cã rãspunde un ortodox la aceastã provocare. […]