Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Un frate începător a întrebat cum poate şti dacă are sau nu chemare pentru viaţa monahală. – Bine faci, frate, că întrebi; că şi eu am întrebat acum 66 de ani, când am intrat la Cozancea în mănăstire! Mai întâi, fratele care doreşte viaţă de mănăstire trebuie să se pregătească de acasă. Să meargă regulat la biserică, […]
„Doamne, iartă-mă, că în zi de post am mâncat bucate cu ulei, dar nu e din vina mea, ci a Niurei, o vecină de-a mea, m-a luat cu vorba când ne-am întâlnit la un ceai, că nici nu am observat ce bomboană am luat și, probabil că era şi cu lapte praf, căci am şi […]
