Cel mai greu mi se pare postul limbii. Limba este o gură de iad. Atâta mai vorbim, atâta mai clevetim, atâta mai povestim, atâta mai mărim minciunile de prin sat pe care le mai auzim, încât ne întrebăm dacă mai aude Dumnezeu sau nu rugăciunea noastră. Ce-ar fi dacă ne-am uita la noi şi în inima noastră, ne-am uita la copilaşii noştri cum îi creştem, ca să dăm socoteală pentru fiecare?
Extras din Mi-e dor de Cer, Viața părintelui Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 525
Trăia într-o mănăstire din România, un preot cu har, părintele Mina, devenit ulterior Sfântul Mina. Acesta, ca să se odihnească după Sfânta Liturghie pleca în pădurea în mijlocul căreia se afla mănăstirea şi acolo psalmodia, preamărea pe Dumnezeu prin Troparele învierii şi multe alte cântări. Atunci se adunau păsărelele pădurii în jurul lui: pe cap, […]
Un om a nimerit în rai. Peste tot îl întâmpinau oameni veseli, prietenoşi şi fericiţi. După un timp el l-a rugat pe un înger: – Aş putea să văd şi cum e în iad? Doar o clipă! – Bine, să mergem. Au ajuns în iad. Srpre suprinderea omului, peisajul, ocupaţiile oamenilor, mai toate erau la […]
