Ce te interesezi, măi frate, de cutare și de cutare?

786

– Acesta-i vârful. Aveți dreptate. Adică să imităm pe Hristos!

– Cel dintâi trebuie să ne punem fiecare la punct cum trebuie. La cineva care a venit la mine să se plângă, i-am spus: „Ce te interesezi, măi frate, matale, de cutare și de cutare? Interesează-te întâi de tine!” Ne mărturisim Adevărul cu viața, nu numai cu cuvântul! Pentru că s-a făcut veacuri întregi greșeala asta, în primul rând să se spună și să nu se sângereze. Cu viața dăm mărturie! Și mărturisim Adevărul, acolo unde suntem fiecare, cu o liniște și cu un zâmbet permanent, din care să se vadă că suntem niște oameni fericiți. Să slujim cu drag, pentru că Sfânta Liturghie, a noastră, a ortodocșilor, și în general slujbele – sigur, dirijate de preot -, care sunt peste măsură de împodobite, spun deja o serie întreagă de lucruri.

Din Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 9-10


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
119

Dumnezeu ne va întreba de binele pe care l-am făcut…

Atunci (la sfârşitul lumii) Domnul nostru Iisus Hristos se va arăta întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El… şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile. Şi le va întreba: ce aţi făcut? M-aţi ascultat sau dimpotrivă M-aţi împroşcat? Aţi urmat ceea ce v-am spus Eu, Dumnezeu fiind? Eu am coborât şi am […]

Articole postate de același autor
266

Referendumul pentru căsătorie din Taiwan – lecții pentru România

Referendumul din Taiwan a fost similar cu cel din România în mai multe privințe, iar clasa politică românească are multe lecții de învățat de la tânăra democrație asiatică. Se stie mai putin despre faptul ca simbata 25 noiembrie a avut loc un referendum pentru casatorie in Taiwan, la fel ca cel din Romania de acum […]