Actualitate

Ce se întâmplă cu creierul nostru când ne verificăm telefonul înainte de culcare

16710

Încă de la apariția laptopurilor mulţi dintre noi am căpătat un obicei destul de prost şi, din câte se pare acum, foarte nociv: să stăm online seara chiar înante de somn, de multe ori chiar direct în pat.

Nu ne putem pune la somn până nu ne mai verificăm pentru ultima dată în ziua respectivă emailurile, notificările de facebook, orice ne atrage în mediul online.

Doctorul Dan Siegel, profesor de psihiatrie la UCLA, specializarea Medicină, ne spune că privirea acestor ecrane înainte de somn este mult mai nocivă decât credeam vreodată, având efecte negative asupra creierului şi întregului nostru organism. Haideţi să vedem de ce!

În momentul în care privim un ecran de genul celor al smartphone-ului sau al tabletei, ochii noştri sunt bombardați de un val de fotoni care practic îi spune creierului nostru sa stea treaz, că încă nu e momentul să meargă la somn. Astfel, acea lumină puternică emanată de ecranul gadget-ului tău forţează creierul să amâne secretarea de melatonină, căci încă nu e timpul pentru somn. Astfel rămâi treaz, verifici emailuri, facebook, poate te joci sau citeşti un e-book, oricum ar fi te pui târziu la somn. În funcţie de ora la care te trezesti dimineaţă pentru a merge la muncă sau la şcoală, dormi doar o medie de 5 ore pe noapte.

Dar ce se întâmplă în timpul somnului? În timp ce dormim neuronii activi se odihnesc, însă celulele gliale curăţă în timpul somnului toxinele produse de neuroni, ceea ce e foarte bine. Dar dacă dormin mai puţin decât durata recomandată de 7-9 ore, înseamnă că celulele gliale nu reuşesc să cureţe toate toxinele produse de neuroni.

Ce înseamnă că nu se curăţă toate toxinele produse de nouroni? Cu ce ne afectează? Ei bine, efectele sunt destul de grave: ni se reduce atenţia, memoria, abilitatea de a găsi soluţii pentru diferite probleme scade considerabil, chiar şi nivelul de insulină din organism va fi dat peste cap, ceea ce înseamnă că putem lua kilograme în plus mult mai uşor indiferent ce mâncăm. Şi de parcă nu ar fi destul, ne sunt afectate legăturile stabilite la nivel celular în creier. În concluzie, ar trebui să ne punem deoparte toate aceste dispozitive cu ecrane care ne distrag atenţia seara cu cel puţin o oră înainte somn şi astfel vom vedea o îmbunătăţire a vieţi noastre într-un timp destul de scurt.

sursa onlinereport.ro


Articole Asemănătoare
4516

Smirna. Efecte spirituale şi terapeutice

Puţini dintre noi ştiu că Biblia, piatra de temelie a religiei creştine, conţine o multitudine de referiri la plantele medicinale. Menţionate ca leac pentru suflet, ca medicament pentru trup sau chiar ca elixir de frumuseţe, ele sunt prezente în această Carte a cărţilor ca o dovadă şi o perpetuă reamintire a faptului că ierburile de […]

Articole postate de același autor
2122

Drumul de la comunicare la cuminecare (II)

Comunicarea persupune mai multe înțelesuri. Sunt niște principii de bază, care se sprijină reciproc. Dacă e dificil a învăța să comunicăm cu semenii, pe care îi vedem și îi simțim la propriu, atunci cu atât mai greu ne este să vorbim cu Dumnezeu. Sunt niște vârste ale comunicării. Când îl descoperim pe Dumnezeu pornim de […]