Actualitate

Care e cea mai puternică rugăciune în vreme de ispite şi necazuri?

8353

- Care este cea mai puternică rugăciune a creştinilor în vreme de ispite, pagube, judecăţi, primejdii, vrăjitorie şi tot felul de necazuri?

- Este citirea psalmilor, cu post şi cu lacrimi, mai ales la miezul nopţii. Psaltirea, ajutată de post, are mare putere asupra diavolilor şi asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. De aceea, ori de câte ori credincioşii au necazuri mari, judecăţi, boli grele, operaţii etc., sunt datori să facă rugăciuni cu post, ziua şi la miezul nopţii sau când poate fiecare, citind câteva catisme la Psaltire şi Paraclisul Maicii Domnului. Apoi să facă metanii după putere și numaidecât vor simţi harul şi ajutorul Sfântului Duh şi se vor izbăvi de toată primejdia.

Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate II,  Ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p. 107


Articole Asemănătoare
4389

Să nu-ți treacă ziua fără rugăciune!

Trebuie să avem luare-aminte şi rugăciune. Una o ajută pe cealaltă, precum o mână pe alta. Atenţia aduce rugăciune şi rugăciunea aduce luare-aminte. Rugăciunea trebuie rostită continuu, fie cu mintea, fie cu gura. Întreruperea rugăciunii şi nepăsarea se aseamănă cu omul care merge cu arma pe umăr, în timp ce duşmanul caută să-l ucidă. (…) Prin citire, prin […]

Articole postate de același autor
3

Bucuria vine din legătura şi unirea cuiva cu Dumnezeu

Părintele Avacum Lavriotul, cel plin de har, spunea: – Bucuria vine din legătura şi unirea cuiva cu Dumnezeu. Omenirea a fost creată să fie fericită şi nu tristă. Când te bucuri de lucruri rele, cu siguranţă vei plăti pentru această plăcere pe care ai avut-o. Dar bucuria lui Dumnezeu nu cere nici o răsplată. De […]