„Arată-mi, sfântă, dacă aceasta este fata cu care trebuie să trăiesc…”

3317

Terminasem facultatea şi fusesem plecat timp de un an cu bursă în străinătate. În timpul facultăţii mă îndrăgostisem iremediabil de o fată de o frumuseţe de negrăit. Numai că ideile ei erau în flagrantă contradicţie cu idealurile mele despre viaţă. Era o fată curată la suflet, dar mult influenţată de persoane care nu erau pe calea cea dreaptă a credinţei. După dureri şi discuţii fără sfârşit, văzând că nu o pot îndupleca din ideile ei fixe, neortodoxe, am hotărât să ne despărţim.

Ne iubeam amândoi enorm, dar ideile noastre despre viitor erau complet divergente. Eu nu puteam să mă abat de la un program de viaţă şi cugetare pe care îl promisesem lui Dumnezeu încă de mic. Anul în care am fost plecat peste hotare a fost unul în care fiecare clipă a fost una de durere şi de dor pentru fata respectivă. Îmi făurisem însă o armură de dispreţ inventat faţă de ea şi refuzam să admit că încă o iubeam. Totuşi nici o altă fată de pe pământ nu a putut să-mi facă inima să bată galopant atunci când o vedeam. Numai gândul la ea şi ziua aceea era una plină de suferinţă.

Când am sosit în ţară, m-am dus la Iaşi la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Eram cu tatăl meu. Ne-am închinat şi eu am lăcrimat la moaştele sfintei, cu gândul la fata din vis, spunându-i: Arată-mi, sfântă, dacă aceasta este fata cu care trebuie să trăiesc, cea pe care Dumnezeu a ales-o pentru mine.

Eram atât de zdrobit de dor şi de durere încât nici măcar nu credeam că o voi mai vedea vreodată. în clipa aceea, am simţit o atingere pe spate: era tatăl meu care îmi arăta ceva cu degetul. La nici un metru, în spatele moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, fata pe care o iubeam plângea cu mâna pe raclă. După aceea, s-a dus la vasul cu agheasmă şi a băut o cană mare de apă sfinţită. A fost răspunsul pentru întrebarea mea. Aşa că nu am mai stat pe gânduri. După ceva timp am sunat-o, ne-am reîmprietenit, ideile ei erau acum clare şi pline de credinţă. Acum suntem căsătoriţi şi avem trei copii.

Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva – Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, p. 136-137


Articole Asemănătoare
6740

O iubire fără răbdare, pretențioasă și constrângătoare obosește

O inimă de piatră nu poate fi cultivată și nu poate să-l cunoască pe Dumnezeu. Adeseori spunem „eu iubesc pe toată lumea”, dar nu ne iubim soția sau copilul pentru că nu se comportă cu noi așa cum vrem noi. Nu iubim necondiționat, ci din calcul și cu gânduri ascunse. Punem destule condiții iubirii noastre. […]

Articole postate de același autor
1741

Când iert, încep să iubesc

Trebuie restaurată comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinţă numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poţi deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neîncrezători. Numai o dovadă de iubire, care merge până la jertfa prin care omul se dăruiește celuilalt, poate câştiga inima celuilalt. Atunci însă, Îl imităm pe Hristos. […]



Urmăriți-ne pe Facebook!