A fi sau a nu fi religios

167

Religia l-a scos pe om din animalitate; i-a îmblânzit instinctele, i-a dat imboldul spre cultura sufletului şi spre progres. Religia a trezit în sufletul omului puterile gândirii, simţirii şi voinţei, a cultivat germenii vieţii spirituale şi a impus cele mai serioase preocupări asupra rostului şi destinului lumii şi al oamenilor, fără de care nu s-ar fi născut nici ştiinţa, nici arta, nici filosofia, nici progresul. Religia e matricea în care s-a zămislit cultura, făclia vieţii din care s-au aprins toate luminiţele valorilor morale şi culturale. Din religie s-au născut aşezămintele şi organizaţiile sociale care au contribuit efectiv la civilizarea, emanciparea şi ameliorarea omului.

Popoarele au apărut pe arena istoriei deodată cu religia şi au dispărut deodată cu ea. În religie s-a vădit mărirea lor. Fără de religie – căderea lor (Istoria Babilonului, Egiptului, Grecilor şi Romanilor). Ceea ce arată că religia este o forţă, cea dintâi şi cea mai mare forţă spirituală, care stăpâneşte viaţa şi cârmuieşte societatea umană. (...) Aşa se înţelege de ce a fi religios înseamnă a fi un om serios, bun de inimă şi sincer; un credincios devotat, militant şi evlavios; un caracter nobil, ordonat şi dezinteresat.

Când se dau religiei definiţii greşite şi când se întâmpină gânduri şi atitudini potrivnice vieţii religioase şi morale, e bine să ne dăm seama: ce este religia, ce cuprins are şi de ce se cuvine înţeleasă, preţuită, iubită, urmată şi apărată. Cu alte cuvinte, să ne dăm bine seama, cu toată seriozitatea şi cu toată sinceritatea, de însemnătatea ce o reprezintă forţa şi luminile religiei în taina sufletului, în vâltoarea societăţii şi în călătoria ce o facem cu toţii pe calea Cerului, ca să ajungem, prin ea, zile fericite, mulţi ani fericiţi şi veşnicia fericită.

Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 16-17


Articole Asemănătoare
2181

Pe mamă n-o face nașterea, ci creșterea cea bună…

Părinții creștini, Vasile și Emilia, sunt o pildă tuturor părinților în educația morală a copiilor lor, percepută ca o îndatorire importantă. În mod special mama Emilia și bunica Macrina le cheamă pe toate mamele să se îngrijească de creșterea copiilor „întru învățătura și mustrarea Domnului”, pentru că educația creștină cultivă și mântuiește sufletele oamenilor. De […]

Articole postate de același autor
735

Lemnul care ne vindecă

Domnul i-a arătat un lemn; el l-a aruncat în apă, iar apa s-a îndulcit. (Ieșire 15, 25)             Istoria peregrinării prin pustie a poporului lui Israel cuprinde multe fapte din care se pot trage învățăminte valabile până în ziua de azi. Israelitenii ajunseseră la un izvor, dar, vrând să bea apă, și-au dat seama că […]