Sfaturi duhovnicești
8682

Prin munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi

Este un mare meşteşug să izbândiţi sfinţirea sufletului vostru. Pretutindeni se poate sfinţi cineva. În munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi. Prin blândeţe, răbdare şi iubire. Să puneţi în fiecare zi un început nou, o nouă dispoziţie, cu înflăcărare şi iubire, rugăciune şi tăcere. Nu să aveţi nelinişti şi să vă […]

Sfaturi duhovnicești
7012

Nu ajunge numai să credem în Dumnezeu, ci trebuie să-L şi iubim

Atunci când inima ta este curată, iubeşti pe toată lumea ca pe tine însuţi. Te doare şi te rogi pentru ea. Nu ajunge numai să credem în Dumnezeu, ci trebuie să-L şi iubim. Dacă vei ajunge la sensibilitatea duhovnicească şi vei păcătui cu ceva, conştiinţa ta nu va avea odihnă nicidecum. Vei lua aminte chiar […]

Sfaturi duhovnicești
48

Cum se păşeşte pe drumul mântuirii?

Pe acest drum nu păşeşte cineva care nu se luptă în fiecare zi, de o manieră concretă, să facă voia lui Dumnezeu şi să păzească poruncile lui Hristos. Ai căzut, ai încălcat legea lui Dumnezeu, nu ai păzit poruncile? Să te pocăieşti îndată, să ai străpungere de inimă, să-L rogi degrabă pe Hristos să te […]

Sfaturi duhovnicești
3166

Să dobândim liniştea lăuntrică

Scopul este ca omul să le valorifice pe toate pentru nevoinţă. Să încerce să dobândească liniştea lăuntrică. Să valorifice zgomotul punându-şi în minte gândul cel de-a dreapta. Totul este înfruntarea cea bună. Pe toate să le înfrunte cu gânduri bune. Dacă reuşeşte să câştige liniştea lăuntrică în mijlocul zgomotului a dobândit un lucru de mare […]

Sfaturi duhovnicești
4125

Dumnezeu păstrează rugăciunea noastră în veci

Rugăciunea oferită lui Dumnezeu în adevăr e nepieritoare. Acum şi atunci putem uita lucrul pentru care ne-am rugat, dar Dumnezeu păstrează rugăciunea noastră în veci. În Ziua Judecăţii, tot binele pe care l-am făcut în timpul vieţilor noastre va fi de partea noastră, spre slava noastră. Şi invers: răul pentru care nu ne-am căit, ne […]

Sfaturi duhovnicești
6851

Cine te opreşte să ai în gând: „Doamne miluieşte”?

Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ? În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri când femeile abia […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
142

Viaţa călugărului este durere amestecată cu bucurie

”Rugăciunea monahilor susţine întreaga lume. Se întâmplă asta deoare­ce omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Acest «după chip» se arată mai ales în rugăciunea curată. Evidenţierea chipului lui Dumnezeu arată împli­nirea scopului zidirii lumii. Dacă omul nu se roagă, trăieşte eşecul acestei zidiri şi al propriei lui existenţe.” „Viaţa monahală este durere. Sunt periculoase cele […]

Vieţile Sfinţilor
5646

Sfânta Nonna – mama Sf. Grigorie Teologul (model de soţie, mamă şi preoteasa)

Ea era originară din Capadocia, fiind crescută în credința ortodoxă. S-a căsătorit cu Grigorie, magistrat din Nazianz și membru al unei secte pagane din acea vreme. „În primii lor ani împreună pentru preaplinul credinței sale, ea nu putea îndura să nu poarte același jug cu el. Deși era cea mai puternică și mai vitează femeie, […]

Sfaturi duhovnicești
6287

Noi, creştinii de azi, ai cui suntem?

Unii oameni au o anumită reţinere: cred că vor pierde ceva dacă vor veni la viaţa Bisericii, că asta o să-i îndepărteze de anumite plăceri… Au sentimentul că vor pierde „fericirea”. – Mentalitatea creştinilor de astăzi este complet schimbată. Noi ne numim creştini atunci când suntem următori ai lui Hristos. Deci trebuie să facem ceea […]