Sfântul Siluan Athonitul ne îndeamnă să ne apropiem de această idee a Sfinților Părinți, care se găsește și în Filocalie: aceea a dreptei socoteli. Dreapta socoteală sau echilibrul în viața noastră înseamnă a merge pe o cale dumnezeiască, pe calea de mijloc. Acest echilibru al vieții să-l avem totdeauna în fața noastră. Pentru că se întâmplă să fie abateri la stânga sau la dreapta.
Cineva care este evlavios și dorește să facă voia lui Dumnezeu și să plinească poruncile se angajează în post, în rugăciune, în milostenie, în asprimea vieții și este foarte bine. Dar să meargă pe o cale echilibrată. Pentru că sunt unii care postesc, postesc foarte aspru, chiar post negru; și el lucrează într-un mediu toxic și mănâncă, de pildă, fără ulei, în Postul Mare. Mașina aceasta omenească are însă nevoie de material pentru întretinerea ei.
Dacă asuprim trupul prea tare, ne îmbolnăvim, cerem ajutorul doctorului și el ne dă regim de spital. Din cauza unei asemenea boli pe care o are un postitor exagerat, el trebuie să mănânce mâncăruri în afara postului, mâncăruri de carne și celelalte. Asta fiindcă, în loc să postească două zile pe săptămână, miercurea și vinerea post mai aspru și în celălalt timp al săptămânii să postească normal, cumpătat, el a exagerat. Și atunci în loc să țină așa întregul post, mănâncă de dulce în Vinerea Mare. Aceasta reprezintă nedreapta socoteală, înțelegerea strâmbă a acestei vieți duhovnicești.Sau în ceea ce privește rugăciunea.
Sunt persoane care se roagă foarte mult. Nu stiu câte acatiste de-a lungul unei zile, însă uneori uită și ce acatist au citit. Și spune „Tatăl nostru” și, la un moment dat, îl mai spune încă o dată. Uită că l-a spus. Așa de risipită este mintea lui. Aceasta nu mai este dreaptă socoteală. Dreaptă socoteală este acest echilibru, această observare permanentă a sufletului nostru; înseamnă a ne stăpâni, a avea în mână toată ființa noastră.
Când rătăcim, căutăm îndată să ne întoarcem pe calea cea bună. Aceasta ar fi dreapta socoteală la care ne îndeamnă Sfinții Părinți. Aceștia spuneau după cum practicau și ei în viața lor particulară.
Sfântul Antonie, care era un maestru duhovnicesc, spunea: Fraților, am cunoscut mari postitori care, neavând cunostință de pilde duhovnicești, au postit până când n-au mai putut să trăiască din cauza îmbolnăvirii. Am văzut rugători cu minte risipită, care n-au avut niciun folos din rugăciunile lor. Am văzut oameni milostivi, care și-au risipit toată averea lor dându-o la săraci și mai pe urmă s-au mândrit și-au pierdut tot. Și tot el adaugă că cea mai mare virtute este dreapta socoteală, echilibrul în viața noastră, în fiecare zi din viața noastră. Să dăm tuturor ceea ce li se cuvine și, în primul rând, nouă, acestui om lăuntric, care are nevoie și el de hrană și hrana noastră, așa cum spune Mântuitorul, nu este numai pâinea, ci este cuvântul lui Dumnezeu. Adică un om are nevoie și de pâinea aceasta pentru viața lui fizică, dar are nevoie și de pâinea cea spre ființă, pe care o cerem în „Tatăl nostru” ca să putem continua o viață cumpătată, în vederea mântuirii.
Parintele Sofian Boghiu
Fragment din Conferinta tinuta in Aula Universitatii din Bucuresti, 25 martie 1999
