Să fim deasupra răutăţii prin bunătate, prin compătimire, prin iubire…

767

Ne spune Domnul: „Vreţi pace? Vreţi sporire în cele duhovniceşti? Vreţi să fiu alături de voi? Vreţi unitate, compătimire, fraternitate? Vreţi bunuri duhovniceşti şi materiale? Nu urmaţi exemplul rău al celuilalt! Faceţi voi binele! Dacă vreţi să aveţi binecuvântările Mele din belşug, faceţi bine, în locul răului primit!”. Posibil să fie puţin mai greu, dar acest lucru va avea un puternic ecou în ceruri. Într-adevăr, este greu, dar nu şi imposibil. 

Oricât de urât s-ar purta oamenii cu noi, oricât ne-ar nedreptăţi, oricât de mult am suferi, noi trebuie să fim atenţi la sufletele noastre. Mai bine tăcere şi rugăciune. Să fim deasupra acestor răutăţi prin bunătate, prin compătimire, prin iubire.

Din Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm cerul în inimile noastre!, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, p. 21


Articole Asemănătoare
186

Pentru păcătoşi ai venit, Doamne, deci – mântuieşte-mă…

Ochii mei n-au lacrimi, Doamne, din pricina împietririi inimii şi chiar dacă ar izvorî – nu ar fi în stare să stingă focul cel mistuitor care arde în mine. Sufletul meu, însă, plânge cu lacrimi pe care numai Tu singur le vezi şi se mâhneşte tânguindu-se, şi strigă către Tine Făcătorul lui, aşteptând slobozire.    […]

Articole postate de același autor
387

,,A tinde spre mai puțin, e totuna cu a tinde spre neant.”

Suntem obligați din cei în ce spre mai puțin. Mai puțin bine, mai puțină comunicare față către față, mai puțină rugăciune comună, mai puțină Sf. Liturghie, mai puțină carte vie, mai puțină nostalgie, mai puține emoții, mai puțini bătrâni, mai puțini copii, mai puțină libertate, mai puține mame, mai puțini tați, mai puține dorințe, și […]