Rugăciune ascultată şi… nu prea

624

– Domnule student, îl întreabă părintele profesor pe tânărul teolog, spuneţi-mi, vă rog: toate rugăciunile, făcute din inimă si cu credinţă, sunt ascultate?

Aflându-se deja riscant de aproape de a pica examenul, nefericitul nostru se gândeşte, se răzgândeşte, iar se gândeşte…

Dacă răspunde că nu, atunci înseamnă că pune la îndoială bunătatea lui Dumnezeu şi făgăduinţa Sa de a fi grabnic ajutător oamenilor care cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste se apropie de El şi Îi cer ajutorul. Dacă spune că da, de asemenea s-ar putea să fie într-o mare încurcătură, aducându-i-se drept argumente situaţii în care logica expusă nu a funcţionat deloc aşa.

Însă, oricum ai da-o, tot e mai bine să Îi atribui lui Dumnezeu prea mult decât prea puţin, aşa că răspunde încrezător:

-Da!
– Atunci, rugaţi-L repede pe Dumnezeu să luaţi examenul acesta!

“200 întâmplări nostime din viaţa Părinţilor” – Culegere şi adaptare Romeo Petraşciuc. Editura Agnos, 2015


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
136

Cel mai bun program de rugăciune

– Vorbiţi-ne de un program de rugăciune. Cum să ne ordonăm, cum să ne disciplinăm? – Da. Programul acesta este: Permanent! – Dar atunci când trebuie să învăţăam pentru şcoală, cum să ne mai facem rugăciunile? – Atunci când ai o meserie, fie că eşti medic, că eşti elev, că eşti student, că eşti profesor, […]

Articole postate de același autor
4227

Praznicul „Adormirii Maicii Domnului” a adunat mulțime de credincioși în străvechiul și valorosul așezământ monahal de la Curchi

Mulțime de credincioși au venit astăzi, 15/28 august 2016, în străvechiul și valorosul așezământ monahal de la Curchi, unul din cele mai de seamă monumente istorice bisericești din țara noastră încredințat ocrotirii Maicii Domnului, pentru a lua parte la sărbătoarea praznicului împărătesc rânduit de Biserică al „Adormirii Maicii Domnului”.   În decursul veacurilor, Maica Domnului […]