Râul Iordan, Muntele Tabor, Cana Galileii… Pelerinaj în Țara Sfântă (ziua a V-a)

1497

Luni, 10 decembrie 2018, în contextul pelerinajului în Țara Sfântă, ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, însoțit de PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, Prot. mitr. Oleg Vieru, directorul Centrului de Pelerinaje „Pelerinul Ortodox”, preoți și mireni din cadrul Mitropoliei Moldovei, au ajuns la râul Iordan, unde conform tradiției au săvârșit sfințirea cea mică a apei.

Aici la râul Iordan, de-a lungul timpului s-au petrecut nenumărate minuni iar cea mai important și frecventă minune care se petrece anual în ziua de Bobotează este Întoarcerea Ioardanului Înapoi. Iordanul este un râu cu un debit foarte mic și care curge foarte lin. După ce Patriarhul Ierusalimului aruncă Crucea de trei ori, uneori mai devreme, alteori după mai mult timp, minunea se produce. În mod concret, Iordanul nu se întoarce înapoi.

Oamenii de ştiinţă care au supus spre analiză moleculele din Iordan mărturisesc cu privire la acest eveniment că anterior sfinţirii apei moleculele sunt în stare latentă, parcă dorm, iar ulterior Slujbei de sfinţire a apei aceleaşi molecule devin foarte active şi se aşază într-un ,,dans al bucuriei”.

În acest context este important să amintim că Iordanul – în evreieşte numit ,,Nahar ha Yarden”, adică ,,râul care coboară” are pe parcursul său din Munţii Hermonului, prelungire a Munţilor Libanului până la vărsarea sa în Marea Moartă, o diferenţă de nivel de 800 metri. Lungimea Iordanului este de 360 kilometri, incluzând numeroasele curbe de pe calea de curgere, lăţimea sa este de 27-45 metri, iar adâncimea sa este de 1,5-3,5 metri.

Locul unde Domnul Hristos a fost botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul a fost cinstit dintotdeauna de creştini. Aici s-au aşezat în perioada primară a Bisericii numeroşi pustnici, s-au întemeiat chinovii creştine şi numeroşi creştini s-au mântuit în aceste locuri. La sfârşitul secolului al III-lea, Sfânta Împărăteasă Elena a traversat Iordanul şi a vizitat peştera unde a trăit Sfântul Ioan Botezătorul şi dealul de unde Proorocul Sfânt Ilie a fost luat la cer. Scriitorii bizantini numesc acest ultim loc Dealul Ermon, precum spune şi Împăratul David: ,,Pentru aceasta îmi voi aduce aminte de tine din pământul Iordanului şi al Ermonului, din munte mic” (Psalmi 41, 8). În preajma acestor locuri, Sfânta Elena a construit o biserică în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul. Cercetările recente au descoperit ruinele a numeroaselor basilici bizantine ridicate aici şi urme de viaţă a sute de creştini râvnitori care şi-au împlinit dorul după Dumnezeu în aceste locuri.

În a doua parte a zilei pelerinii au urcat pe Muntele Tabor, unul dintre principalele locuri sfinte din Israel, se mai numeşte Muntele Schimbării la Faţă a lui Hristos. Aici s-a petrecut în urmă cu 2.000 de ani minunea. Prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea Apostolilor: „Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).

Tot în această zi au fost vizitate Biserica din Cana Galileii, locul unde Hristos a săvârşit prima minune și Biserica Buneivestiri și Izvorul Maicii Domnului din Nazaret.

În noaptea de luni spre marți, 10-11 decembrie, Mitropolitul Vladimir împreună cu Episcopul Ioan al Sorocii vor săvârși Sfânta Liturghie în Biserica Învierii Domnului (a Sfântului Mormânt) din Ierusalim.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
935

Slujire Arhierească în Duminica dinaintea Naşterii Domnului la Mănăstirea Curchi

„Pentru ce s-a îmbrăcat Dumnezeu într-un trup şi s-a folosit de blândeţe şi smerenie ca să întoarcă lumea la Tatăl Său?… Spun că a făcut aceasta dintr-un singur motiv: ca să facă cunoscută lumii iubirea Sa, pentru ca iubirea noastră sporită atunci când află aceasta să ne facă robii iubirii lui” (Sfântul Isaac Sirul) În […]