Prof. dr. D. C. Dulcan: Stresul, ura, invidia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii

6292

Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala.

Neurologul susține că a învățat să îți controleze emoțiile negative.

„Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greșește, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înțelege și el ceea ce înțeleg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătății. Sigur că sunt și suferințe care nu pot fi evitate. Dar e important să rămânem conștienți că fiecare minut de suferință sau stres ia din viața celulei noastre”, a adăugat dr. Dulcan, conform ampress.ro.

Acesta a explicat în continuare cum putem să ne relaxăm, chiar dacă nu mergem în vacanțe.

„Dacă nu ne putem lua mici vacanțe, regulat, să ne luăm măcar pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea și să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou și să privim ceva frumos pe fereastră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul și aroma lui. Cu timpul, înveți să te relaxezi în orice condiții. Beduinii, de pildă, se odihneau mergând pe cămile. Și eu scriu și citesc de dimineața până seara. Dar când simt că începe să se așeze oboseala pe mintea mea, mă opresc și aplic câteva tehnici de relaxare.”, a precizat doctorul.

Profesorul susține că toate tehnicile de relaxare se bazează pe respirație, iar oboseala vine și dintr-o lipsă de oxigenare a creierului.

„Stau câteva minute cu ochii închiși, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzație la nivelul creierului și apoi, cu fiecare expirație profundă, îmi imaginez că o elimin. Fiecare își poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine și cald, o trec prin inimă și apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori și durerea dispare,” a completat profesorul.

Neurologul a povestit un experiment efectuat de un reputat oncolog din SUA pe persoane bolnave de cancer.

„Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulți bolnavi de cancer în ultima fază și i-a învățat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-și imagineze că distrug cancerul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănâncă, fiecare după cum dorea. După șase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psihologice, s-a dovedit că cei care s-au vindecat erau cei optimiști, cei care credeau în Dumnezeu și cei care erau calmi. Îndoiala este un obstacol în calea oricărui succes și mai ales a vindecării.

Dacă vrem să rămânem sănătoși și fericiți, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mișcare, să ne odihnim corect, să fim optimiști și plini de speranță. Să fim perseverenți cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual și să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viața noastră. Și să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanență un echilibru între energia consumată prin efort și energia obținută prin odihnă și activități care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viață, bucuriile ne dau viață. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginație,” a concluzionat neurologul Dulcan.


Articole Asemănătoare
11433

Este rău să dormim lângă un telefon mobil?

În ziua de astăzi, să ai un telefon mobil este absolut esențial. A devenit atât de important încât nu-l lăsăm din mână nici o clipă, 24/7. Îl luăm cu noi oriunde mergem și, dacă îl uităm acasă, simțim că ne lipsește ceva. Nu-l închidem deloc ziua, iar când dormim, îl ținem pe noptieră. Dar, acest […]

Articole postate de același autor
3327

Canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu – Bodoni

La data de 3 septembrie 2016, vrednicul de pomenire Mitropolit Gavriil Bănulescu – Bodoni, va fi trecut în rândul sfinților. Tomosul de canonizare se va citi la Mănăstirea Căpriana, locul de veșnică odihnă a Mitropolitului. Anterior canonizării va avea loc deshumarea moaștelor celui care deja se bucură de o evlavie deosebită în rândul creștinilor care […]