Ce credeţi despre capacităţile autovindecătoare ale omului.Ce capacitate are omul spiritualizat de a se vindeca, din punct de vedere ştiinţific?
– În primul rând există vindecări aşa zis miraculoase, prin religie, prin Biserică, prin Dumnezeu. Le ştiu, am citat pe Sfântul Nectarie, am scris mult despre asta, Iisus a dat atâtea dovezi, apostolii aveau darul vindecării. Există oameni care au capacitatea de vindecare pentru că Dumnezeu le-a dăruit-o, dar există şi posibilitatea autovindecării. Nu creierul produce conştiinţa, ci creierul o ia în primire, creierul construieşte organismul care se poate înmulţi. Deci conştiinţa e un fragment din marea conştiinţă divină. Noi suntem o scânteie din Dumnezeu! Şi Iisus spune acelaşi lucru, demonstrabil ştiinţific. În consecinţă, această raţiune – care e un fragment rupt din raţiunea divină – are capacitatea de vindecare, evident, prin procese de ordin pur biologic. Credinţa este un câmp. În momentul când mă concentrez asupra unei zone şi îmi imaginez orice, un proces de vindecare, fac o schemă a mea, unde trimit gândul trimit şi energia care formează gândul. Deci cea mai mare forţă din mine este gândul. La început a fost un gând, gândul lui Dumnezeu. Universul este un gând, este opera unui mare gând, o gândire a lui Dumnezeu. Asta înţeleg eu din Sfântul Evanghelist Ioan: “La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu”. Gândul întemeiază, creează, gândul destramă!
Când vorbim despre Biserică avem în vedere două noţiuni complementare: biserica înţeleasă ca locaş de închinare şi acea comunitate de credincioşi care sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi şi care împărtăşesc acelaşi sistem de valori, dintre care valoarea supremă e iubirea. Cum vedeţi cele două aspecte ale Bisericii astăzi, în calitatea Dvs. de laic?
– Fac perfect distincţia între biserica luată ca instituţie şi oamenii care reprezintă Biserica. Oamenii pot greşi şi au greşit mult în istorie, dar mai puţin în Biserica de Răsărit spre deosebire de Biserica Apusului. Inchiziţia nu am inventat-o noi, ortodocşii, ci ceilalţi. Şi asta este una din marile răni pe chipul Bisericii. Şi atunci am spus: pe mine mă interesează legea ca esenţă, ca obiect, nu amprenta umană care a fost îndelung lăsată de-a lungul istoriei. Deci, nu includ tot clerul în nişte erori pe care le-au făcut alţii, dimpotrivă, ştiu că sunt oameni de mare spiritualitate, de mare onestitate; am în familia mea preoţi, ştiu că sunt oameni ca şi ceilalţi care însă mijlocesc între Dumnezeu şi om, aşa cum medicul, în felul lui, intermediază între Dumnezeu şi om.
În această lume nebună se mai face auzit glasul Bisericii?
– Biserica astăzi, după opinia mea, este extrem de necesară pentru că noi ne aflăm într-un moment în care omul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi şi-a pierdut sensul. Filozofia materialistă a alergării după bani, după bunuri, nu numai că l-a îndepărtat pe om de Dumnezeu, dar pur şi simplu l-a lipsit de sens. Omul nu-şi mai vede sensul, nu mai înţelege că acela de lângă el e fratele lui. Am uitat cuvântul lui Iisus: voi toţi sunteţi fiii aceluiaşi Tată, aşadar fraţi, şi ne ucidem, săvârşim tot felul de stupidităţi. Apoi, când avem puterea, o utilizăm în folosul nostru, egoist, şi iată lumea a ajuns în acest impas. Opinia mea este că în momentul de faţă omul se află într-o mare criză spirituală. Criza lumii este, în primul rând, spirituală, e criză de sistem, de concepţie, de înţelegere şi lumea asta n-are nicio şansă de supravieţuire. Sensul nu poate să fie decât în raţiunea divină de dincolo de noi, sens descoperit de Iisus şi mărturisit de cei care s-au aflat în apropierea morţii clinice.
Aşadar, care este sensul?
– Sensul este: cunoaşterea şi iubirea! Să-ţi iubeşti semenul, să ai compasiune pentru el, să te gândeşti la binele celuilat, la ajutorul lui. Cu această cunoaştere, de aici, te duci în planul de dincolo, unde se continuă cunoaşterea. Omul este o continuă cunoaştere, ca şi Universul, o continuă prefacere şi evoluţie. De aceea eu nu cred într-un Dumnezeu fix al lui Moise Care S-a revelat acum 4 sau 6 mii de ani. Atunci era o lume simplistă, care înţelegea puţin sensul divinităţii şi atunci Dumnezeu apărea ameninţător şi nemilos. Religia a ţinut loc de lege şi ştiinţă în vremuri fără lege şi ştiinţă! Legea era Dumnezeu şi ştiinţa era să ţii posturile şi să respecţi regulile jocului. Omul de azi e altul, de aceea cred că Biserica ar trebui să fie dacă nu înainte, măcar în pas cu progresul cunoaşterii, pentru că poate oferi imens în pregătirea omului pentru viitor. După opinia mea, lumea nu poate ieşi din acest impas decât printr-o nouă spiritualitate, o apropiere din nou de Dumnezeu, o revenire la ceea ce Iisus ne-a învăţat. El este cel mai modern model pe care omul de azi poate să-l urmeze, modelul de care a nevoie ca să poată depăşi marea criză în care se află. Nu avem şanse de-a supravieţui dacă vom continua să ne devorăm unii pe alţii. Dacă acum 2000 de ani oamenii se băteau cu o bâtă şi unul se alegea cu capul spart, în clipa de faţă, în cazul unui conflict extins nu ar mai rămâne nimic pe Pământ. Avem toate neşansele să redevenim un bulgăre de foc cum am fost acum 5 miliarde de ani, dacă nu învăţăm nimic din istorie.
Sursa constiintaortodoxa.ro
