Ca definiţie simplă, postul se constituie prin reţinerea totală sau parţială de la anumite alimente şi băuturi, de la viaţa conjugală şi distracţii, pe un timp mai lung sau mai scurt, în scop religios-moral. Dar nu ne putem opri aici, deoarece această reţinere alimentară de la mâncaruri şi băuturi este numai partea văzută a postului creştin. Partea nevăzută a postului, cea interioară, duhovnicească, sufletească, care de multe ori este mult mai importantă decât cea fizică, înseamnă reţinerea spirituală de la gânduri, pofte, patimi, vorbe şi fapte rele.
Biserica noastră consideră că adevaratul post este postul total, postul integral, care este post trupesc şi post sufletesc în acelaşi timp. Sfinţii Părinţi au subliniat că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare morală. Scopurile postului cuprind: înmulţirea milosteniei, înteţirea rugăciunii către Dumnezeu, a pocăinţei, pregătirea pentru Sfânta Spovedanie şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.
Sfinţi Părinţi spun că postul potoleşte poftele trupului (Sfântul Evagrie Monahul), deprinde voinţa să domine asupra lăcomiei pântecelui, care alungă toate virtuţile (Nil Ascetul), este o jertfă bine plăcută lui Dumnezeu, înlesneşte săvârşirea tuturor virtuţilor şi ajută rugăciunea, purifică organismul de toxine, îl înnoieşte şi-l fereste de boli, iar de unele chiar îl vindecă.
Alţi Sfinţi Părinţi, precum Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, arată originea divină a postului în rai, prin interzicerea dată de către Dumnezeu protopărinţilor noştri de a mânca din pomul oprit. Dacă Adam şi Eva ar fi postit, n-am mai fi avut nevoie de postul de acum. Ne-am îmbolnăvit prin neascultare şi trebuie să ne vindecăm prin ascultarea de Dumnezeu şi prin post (înfrânare). Aceasta o găsim în mod explicit prin instituirea în Calendarul creştin-ortodox a Duminicii izgonirii lui Adam din rai (a Lăsatului sec de brânză), ca ultimă Duminică dinaintea începerii Postului Sfintelor Paşti.
Practicat din vremuri străvechi, postul este regăsit aproape în toate religiile şi la toate popoarele, în forme şi accepţiuni diferite, adaptate la timpurile, locurile, nivelul de civilizaţie şi de practică religioasă specifice.
Evreii, în Vechiul Testament, au practicat postul cerut de Legea lui Moise (Deuteronom 9,10; Levitic 16,29-31; Judecători 20,26; I Regi 7,6; Isaia 58,6; Ioil 2,15; Iona 3,5-8). Din Pilda vameşului şi fariseului cunoaştem că evreii posteau de două ori pe săptămână, marţea şi joia.
Însuşi Mântuitorul Hristos S-a retras în pustie, unde a postit 40 de zile şi 40 de nopţi (Matei 4, 2; Luca 4, 2), Prin exemplul Său, Iisus a desăvârşit postul prin arătarea sensului său adevărat, ca şi a modului în care trebuie să fie practicat (Matei VI, 16-18). Mai mult, El a recomandat postul, alături de rugăciune şi semnul Sfintei Cruci, drept arme împotriva diavolilor. (Matei 17, 21; Marcu 9, 29).
Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor s-au pregătit pentru misiuni importante prin post şi rugăciune (Fapte 13, 3; 14, 23). În Canonul 66 si 69 apostolic, în Constituţiile Apostolice 5, 15, Sfinţii Apostoli au recomandat tuturor creştinilor postul ca obligaţie generală.
Sfinţii Părinţi din veacurile următoare au practicat şi recomandat postul, subliniind valoarea deosebită a acestuia. Prin hotărârile unor Sinoade ecumenice şi particulare, ca şi prin canoanele unor Sfinţi Părinţi, postul a fost instituţionalizat (89 sinodul VI ecumenic; 49, 50, 51 şi 52 Laodiceea; 1 Dionisie al Alexandriei; 15 Petru al Alexandriei; 8 şi 10 Timotei al Alexandriei, ş.a.).
Sfântul Casian spunea că principiul călăuzitor cu privire la hrană este de a nu da trupului spre satisfacerea plăcerii, ci spre îndreptarea slăbiciunii. Sfântul Maxim Mărturisitorul zicea: „Cei ce se împărtăşesc de mâncare, din alte motive decât de hrană şi tămăduire, se vor osândi cu cei care s-au dat desfătării”. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că postul ni s-a dat de Dumnezeu ca leac salvator, prin care să se stârpeasca păcatul desfrânării şi grija lumească să se îndrepte spre activitatea duhovnicească.
În mod special, în perioada celor patru posturi (al Naşterii Domnului, al Sfintelor Paşti, al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi al Sfintei Marii), creştinii se pregătesc sufleteşte şi trupeşte pentru Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împartasanie. Harului Duhului Sfânt poate conduce, numai prin Biserică, prin Sfintele Taine, prin preot, la disciplinarea biologicului, la schimbarea traiectoriei tentaţiei, la canalizarea energiei înmagazinate în fiinţa noastră pentru atingerea scopurilor postului.
Cea mai bună sinteză a învăţăturilor despre post o găsim la Sfântul Vasile cel Mare care zice: „Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale şi închisori. Postul i-ar ajuta pe toţi să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginţi, lăcomia şi orice vicleşug. Postul ne face asemenea cu îngerii.”
Postul determină sufletul să strălucească şi înalţă simţurile, supune pe trup duhului, face inima zdrobită şi smerită, nimiceşte norul poftelor, stinge aprinderea desfrânării şi luminează înţelepciunea omului. Postul păzeşte pe prunci, face curat pe tânăr, umple de vrednicie pe bătrân. Postul desăvârşeşte pe creştin.
Pr. Leuştean Teofil
sursa doxologia.ro
