O întâlnire proniatoare

435

Zâmbetele sunt molipsitoare. Ați observat cum se luminează o încăpere când intră pe ușă o persoană zâmbitoare, binedispusă, care se adresează celor aflați înăuntru cu o salutare plină de cordialitate? Putem oare oferi cuiva un dar mai prietenos decât un zâmbet cald și sincer?

Cu mulți ani în urmă, în timp ce călătoream pe jos de-a lungul unui traseu montan și ajunsesem în inima unei păduri din statul Oregon, am zărit un tânăr solitar, aşezat pe un trunchi de copac. Parcursesem deja aproximativ 6, 5 kilometri de când pornisem pe acel drum, așa că m-a surprins să văd pe cineva stând de unul singur în adâncul pădurii, la o distanță atât de mare de punctul de plecare. Deși tânărul părea cu totul absorbit de gândurile lui, eu am simțit îndemnul de a mă opri să-l salut și să vorbesc cu el; mi-am cerut scuze că-l inoportunez, am făcut câteva remarci despre frumusețea naturii create de Dumnezeu, iar apoi l-am întrebat dacă ar accepta să-i ofer un sandviş și o ceașcă de cafea. M-am așezat lângă el, mi-am deschis rucsacul și am împărțit cu el sandvişurile şi cafeaua din termos.

După câteva momente, tânărul s-a întors spre mine, mi-a arătat un revolver pe care-l ţinea în mână și mi-a spus că venise în acel loc îndepărtat pentru a-și lua viaţa. Când m-a văzut apărând în pădure, cu barba mea lungă și cu părul lung, purtând un veşmânt negru lung, s-a gândit că eram un înger trimis de Dumnezeu - fiindcă el se rugase Domnului să-l ierte pentru ce avea de gând să facă. L-am asigurat că nu eram înger, ci om în carne și oase, dar am adăugat că fusesem într-adevăr trimis de Dumnezeu la el cu un mesaj. Mesajul era că Dumnezeu îl iubește și că perioada de disperare care-l cuprinsese va trece în curând. Mi-a întins revolverul, pe care l-am pus în rucsacul meu, și am stat de vorbă cu el despre viaţa lui.

M-am gândit mult timp la acel tânăr, la ce s-o mai fi întâmplat cu el după întâlnirea noastră din Oregon. M-am întrebat, de asemenea, ce s-ar fi întâmplat dacă mi-aş fi continuat drumul prin pădure fără să mă opresc să-l salut, să-i zâmbesc și să-i ofer un sandviş și o ceașcă de cafea. Atunci când ieşim din noi înșine și ne înveşmântăm în duhul iubirii hristice, devenim mesagerii lui Hristos Domnul.

 

(Părintele Trifon, Dimineți cu Dumnezeu, 365 îndrumări de folos duhovnicesc pentru fiecare zi din an, Editura Sofia, București, 2017, p. 8)


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
358

Pericolul comunicării online

Noile tehnologii informaționale au devenit o parte inseparabilă a vieţii noastre. În prezent, rar cine poate trăi fără televizor, internet, telefon mobil ș.a.m.d. Dar, pe lângă avantajele comunicării electronice, trebuie să recunoaștem și pericolul dictaturii digitale. Orice descoperire tehnică presupune discernământ în utilizarea ei. Însă, chiar dacă majoritatea conștientizează efectul nociv al utilizării fără limite […]