Actualitate

Mitropolia Moldovei împreună cu Agenția Panda Tur a elaborat un program național de pelerinaje

1743

Mitropolia Moldovei împreună cu Agenția Panda Tur a elaborat un program național de pelerinaje, care încearcă să cuprindă toate locurile pline de liniște și spiritualitate de pe teritoriul țării noastre, cât și din afara ei.

Programele pelerinajelor vin cu o abordare nouă în materie de organizare, acces la mănăstiri și structurile aferente acestora, și ne oferă posibilitatea de a beneficia din plin de sfințenia locurilor și puterea vindecătoare și sfințitoare a odoarelor mănăstirilor, precum Sfintele Moaște, Icoanele Făcătoare de minuni, dar și alte sfințenii.

În cadrul acestor călătorii sfinte, pelerinii se vor bucura de următoarele posibilități:
-participarea la Sfintele Slujbe (cel puțin una în cadrul fiecărui pelerinaj);
– închinarea la odoarele bisericești;- întâlnirea cu personalități duhovnicești și contactul cu modele de trăire monahală;
– vizitarea muzeelor bisericești, care posedă bunuri ecleziastice unice;
– cunoașterea mai îndeaproape a vieții monahale și a experiențelor duhovnicești, precum și anumite momente importante din programul zilnic din viața unei mănăstiri (ascultări, munca fizică, ateliere mănăstirești, produse mănăstirești, ș. a.);
– gustarea din bucatele preparate în mănăstire, ș. a.

De asemenea, aceste pelerinaje vor servi pentru numeroși credincioși drept prilej de mărturisire a credinţei și a dragostei față de cele sfinte, o modalitate de a cugeta mai profund la Dumnezeu și la lucrarea Lui, de a cerceta și afla ce așteaptă Dumnezeu de la om, urmând exemplul sfinților – modele veșnice de urmat pentru oamenii care doresc să trăiască o viață creștină autentică.

Totodată, aceste experiențe și exerciții duhovnicești vor contribui la întărirea legăturii pelerinului cu Dumnezeu, care va aduce multă bucurie în inimă și multe alte roade, precum: dorința de sfințenie, de schimbare și de înnoire a vieţii.

Întrucât pelerinajele vor fi însoţite, la dorința participanților, de rugăciuni, de privegheri, de spovedanie, de împărtăşirea euharistică, de convorbiri duhovniceşti cu duhovnici, dar și cu alţi pelerini – acestea vor deveni un izvor de bucurie, pace, hrană și odihnă sufletească.

 

Sursa: Pelerinaje la Mănăstiri din Moldova


Articole postate de același autor
5558

Istoria și minunile Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev

Icoana Maicii Domnului de la Poceaev este una dintre cele mai cinstite sfinte odoare ale Bisericii Ruse. Lavra Poceaev, un bastion vechi al Ortodoxiei, adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de aproximativ 400 de ani. Minunile săvârșite înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului sunt numeroase și sunt mărturisite în registrele pe care mănăstirea […]