Mama ajunge să aibă mai multă dragoste şi jertfire de sine decât tatăl, deoarece tatălui nu i se dau multe ocazii ca să se jertfescă. Mama se chinuieşte, se osteneşte mai mult cu copiii, dar în acelaşi timp „se încarcă” de har prin grija faţă de ei. Dăruieşte continuu, de aceea şi primeşte mereu. Tatăl nu se chinuieşte atât de mult cu copiii, dar nici nu se „încarcă”, de aceea şi dragostea lui nu este ca cea a mamei.
Câte mame nu vin şi mă roagă cu lacrimi: „Părinte, fă rugăciune pentru copilul meu!”. Ce agonie au, sărmanele! Însă puţin taţi îmi spun: „Fă rugăciune, deoarece copilul meu a luat-o pe un drum greşit!”. Chiar şi astăzi o mamă, cu multă nerăbdare, sărmana, îşi împingea copiii – opt avea – şi îi punea în şir ca să ia toţi binecuvântare. Un tată nu ar fi făcut uşor lucrul acesta. Şi Rusia tot prin mame a fost salvată. Îmbrăţişarea tatălui este seacă atunci când nu are harul lui Dumnezeu. În timp de sânul mamei, chiar şi atunci când nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul îl iubeşte pe tatăl său şi îl respectă, dar prin afecţiunea şi gingăşia mamei i se măreşte şi mai mult dragostea faţă de tatăl său.
Extras din Paisie Aghioritul – Viaţa de familie, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 84-85
