„În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne…” – Botezul Domnului Iisus Hristos celebrat la Mănăstirea Curchi

1686

Astăzi sâmbătă, 19 ianuarie 2019 - în ziua praznicului Botezului Domnului, de la primile ore ale dimineții, mulțime de credincioși s-au reunit la Mănăstirea Curchi la serviciul divin praznical, dar și pentru momentul cel mai important: sfințirea Aghiasmei Mari - oficiat de către Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi.

Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte şi „Arătarea Domnului”, „Descoperirea Cuvântului Întrupat”, „Epifania” sau „Teofania” - deoarece aduce aminte de momentul când Mântuitorul Hristos a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul în apele Iordanului, prilej cu care   s-a arătat lumii Sfânta Treime. Arătarea Sfintei Treimi în timpul Botezului Domnului este descoperirea unei taine mari şi nepătrunse de mintea omenească. Ea ni s-a descoperit pe măsura puterii noastre de a cunoaşte şi de a crede.  Astfel, din cuvintele „Fiul Meu cel iubit”, rostite de Tatăl, înţelegem că între Tatăl şi Fiul este o iubire veşnică, iar arătarea Sfântului Duh în aceeaşi clipă mărturiseşte prezenţa aceleiaşi iubiri atât între Tatăl şi Duhul Sfânt, cât şi între Fiul şi Duhul Sfânt.

De aceea, Sfântul Ioan Apostolul şi Evanghelistul a scris: „Dumnezeu este iubirea” (I Ioan IV, 8). Fiul ne-a descoperit că Sfântul Duh purcede de la Tatăl (Ioan XV, 26), ceea ce însemnează că e plin de iubire ca şi Tatăl. Iubirea lui Dumnezeu faţă de lume exprimă iubirea între persoanele Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Acest adevăr reiese din cuvintele Mântuitorului: „Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi” (Ioan XV, 9): „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă, ca să fie cu voi în veac Duhul Adevărului” (Ioan XIV, 16-17).  (Pr. Mihail Colotelo).

În numele Sfintei Treimi fiecare creştin primeşte haina Botezului şi se îmbracă în Hristos (Galateni III, 27). Taina Sfântului Botez luminată în chip tainic de lumina cerurilor deschise şi de prezenţa Sfintei Treimi. „Când ieşim din apa Botezului - scrie Nicolae Cabasilas - noi avem în suflete pe Iisus şi Mântuitorul nostru.

După Rugăciunea Amvonului din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Siluan a oficiat Sfinţirea cea Mare a Apei, sau Aghiasma Mare cum mai este cunoscută în popor, alături de soborul slujitor și în prezența mulțimii numeroase de credincioși, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii noastre dreptmăritoare - după ce a devenit sfântă şi sfinţitoare, aducătoare de multă binecuvântare, de sănătatea sufletească şi trupească, pentru toţi cei care o iau cu credinţă. La final, Episcopul Vicar a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit credincioșilor prezenți despre praznicul Botezului Domnului arătând semnificația Botezului Domnului Iisus Hristos, precum și a botezului cu care suntem botezați noi cei care am devenit creștini. Sărbătoarea Botezului Domnului - este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății. După ce au fost binecuvântați prin stropirea cu Aghiasma Mare, cei prezenți au luat apă sfințită pentru casele lor.

Aghiasma Mare este luată de credincioşi de la biserici şi ţinută la loc de cinste în case. Creştinii ortodocşi gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei, până la 14/27 ianuarie – odovania praznicului, şi pot stropi cu ea casa, ogorul şi animalele. Toată natura participă la taina sfinţirii prin epifania Domnului! După trecerea celor 8 zile Aghiasma Mare se păstrează de fiecare credincios la casa lui, într-un loc curat şi cinstit şi se foloseşte la marile praznice sau în zilele cu post negru – având binecuvântarea duhovnicului.

Tropar, glasul 1:

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat: că glasul Părintelui S-a mărturisit ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te și Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule și lumea ai luminat, Slavă Ție.

Răspunsurile la strana au fost date de către corul Mănăstirii Curchi, condus de Dl Dumitru Buga.


Articole postate de același autor
4497

Nunta a fost dată pentru nașterea de copii, dar mai mult pentu stingerea aprinderii trupești

Relațiile dintre soți nu au drept scop exclusiv nașterea de copii, ci „uciderea” trupului, ca să nu-i ispitească satana și să cadă în desfrânare (I Corinteni 7, 5) (conform Sfinților Părinți, cuvintele creșteți și vă înmulțiți – Facerea 1, 28, deja s-au împlinit). Sfântul Ioan Gură de Aur, sprijinindu-se pe afirmațiile Sfântului Apostol Pavel, mărturisește cu tărie […]