Relația dintre soț și soție este foarte diferită de perioada romantică a „îndrăgostirii”, care funcționează ca un val uriaș ce ridică barca de pe nisip. În relația soț-soție, fiecare dintre parteneri renunță la ego-ul său. Persoana devine doar o parte dintr-un nou întreg.
Pentru a fi fericiți, ambii trebuie să fie fericiți; dacă unul este nefericit, amândoi sunt la fel. Nici o decizie nu poate fi luată separat. Durerile partenerului cântăresc la fel de mult ca propriile dureri. Orice ai face, celălalt este implicat. Într-un sens real, în căsătorie, doi fac unul.
Din Sophie Koulomzin, Biserica și copiii noștri, traducere de Doina Rogoti, Editura Sophia, București, 2010, p. 121-122
