Entuziasmul e foc, dar şi fanatismul e foc. Însă primul este foc fără fum, iar al doilea este ardere cu fum.
Entuziasm înseamnă: omul întreg, îndreptat înainte, fără a privi înapoi. Când raţiunea judecă, inima îndrăgeşte şi sufletul vrea, atunci omul se întregeşte şi, ca o putere unită, porneşte la fapte mari. Un astfel de om este o mare putere în această lume, mai mare chiar decât i se pare omului că este.
Entuziastul este iubitor de oameni. Când entuziasmului i se alătură ura împotriva anumitor oameni, acesta nu mai este entuziasm, ci devine fanatism. Întocmai ca atunci când se aprinde primăvara o grămadă de gunoi, iar de sub gunoi se ivesc şerpii deşteptaţi, aşa este şi fanatismul.
Entuziasmul este totdeauna puterea care zideşte şi creează. Toate marile organizaţii sociale, arta, toate mişcările curat umaniste şi aducătoare de mântuire, toate acestea sunt create cu entuziasm. Nu trebuie să se uite niciodată faptul că nu există entuziasm fără iubire de oameni. Fanatismul îşi arată întreaga lui putere în trei cazuri: în politica de partid, în revoluţii şi în război. Precum se deosebeşte ziua de noapte, aşa se deosebeşte entuziasmul de fanatism. Primul este cârmuit de dragoste şi zideşte; al doilea este cârmuit de ură şi dărâmă. Primul este sobornicesc, universal; al doilea este exclusivist, sectar.
Unui fanatic îi lipseşte întotdeauna ceva; când raţiunea, când inima. Entuziastul este totdeauna un om întreg.
Ia seama, suflete, să nu fii ştirbit și entuziasmul tău să se prefacă în fanatism...
Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 93-94
