Ferice de omul care prețuiește ce are. Oricât de greu ar fi să dobândim ceva în această viață, să menținem ceea ce am obținut este și mai greu.
Să facem să dăinuie, în primul rând, pacea și dragostea. Să avem grijă de sănătatea noastră trupească și cea lăuntrică.
Să știm ce vrem de la viață, să nu uităm de unde venim și încotro ne îndreptăm, dar și cum să mergem până a ajunge la stația terminus, care este veșnicia.
„Viața pământească este o tindă a veșniciei”, definea Sf. Ignatie Briancianinov. Prin urmare, viața ne este dată ca să gustăm din veșnicie încă de aici. Iar dacă l-ai cunoscut pe Hristos și ți-ai legat viața de El, îi simți mai intens gustul. Astfel toate lucrurile cotidiene și strict pământești rămân pe plan secund, pentru că tu cauți mântuirea!
Or, așa cum spunea și Sf. Porfirie Kafsokalivitul, „cel ce urmează poruncilor lui Hristos nu moare niciodată. Moare după trup, după patimi, dar se învrednicește a trăi încă din această viață în Rai, în Biserica noastră, iar apoi în veșnicie.”
Domnul ne-a dăruit timpul, să folosim fiecare clipă spre a deveni vrednici de a trece „de la moarte la viaţă” (Ioan 5, 24).
Preot Octavian Moșin
