Gestul părintesc al unui cleric la slujba de Botez

2908

Un fotograf profesionist a surprins gestul părintesc al unui cleric la o slujbă de botez oficiată în biserica Parohiei Podu Olt din apropiere de Hărman, Braşov.

În timpul slujbei de Botez, copiii care urmează să primească această mare Taină a Bisericii pot deveni uneori mai agitaţi pentru că este un mediu diferit faţă de acasă sau, pur şi simplu, pentru că li se face foame.

La fel s-a întâmplat şi la botezul Anei-Maria, însă părintele Iustin Milu a avut o prezenţă de spirit excelentă şi reuşit imediat să o calmeze printr-un gest plin de dragoste.

„Ce ne-a uimit însă a fost momentul în care, după botezul propriu-zis, la citirea Sfintei Evanghelii, preotul a luat copilul într-o mână și biberonul în cealaltă și nu s-a sfiit să o hrănească pe micuța încreștinată în timp ce-i citea din cele sfinte”.

„A fost un moment plin de candoare și bunătate, de grijă pentru suflet, dar și pentru trup”.

„Ne-am bucurat să fim acolo, parte din acel moment perfect pe care Ana-Maria va putea să-l descopere peste ani, în fotografiile sale”, se menţionează pe blogul unui studio foto din Braşov.

Preotul Iustin Milu este paroh al comunităţii din Podu Olt începând cu anul 2009.

Foto credit: Studio Beginnings

sursa basilica


Articole postate de același autor
2618

„Unde este Dumnezeu?”- „Acolo unde este lăsat să intre” – Biserica USM şi-a serbat hramul

Biserica Ortodoxa prăznuiește la 2/15 februarie Întâmpinarea Pruncului Iisus în templul din Ierusalim. Sărbătoarea este și hramul capelei Universității de Stat din Chișinău. Slujba prilejuită de praznicul Întâmpinării Domnului, a adunat la biserica universitară numeroşi credincioşi care au venit să împartă bucuria sărbătorii și să aducă mulțumire lui Dumnezeu. În acest an bucuria duhovnicească a creștinilor […]