Am în jurul meu mulți adolescenți care sunt singuri, fără a avea un prieten sau o prietenă, trăind cu această frustrare în suflet zi de zi. Am trăit și eu astfel de clipe acum mai mult de 11-12 ani, și știu cât de apăsătoare e uneori această suferință. Una e să fii singur la 18 ani și alta este să fii singur la 30 de ani. Condițiile vieții sunt cu totul altele, și oportunitățile de a cunoaște pe cineva scad îngrijorător de mult pentru cel în cauză.
E greu să găsim o soluție comună, o rețetă pe care toată lumea să o aplice. Oamenii gândesc diferit, fiecare vede lumea cu alți ochi, și tocmai din acest motiv soluțiile trebuie adaptate pe măsura înțelegerii fiecăruia. Mi-aș dori mult să-i pot ajuta pe cei singuri, dar din păcate nu există ”o rețetă de slăbit universală”.
Totuși o să încerc să înșir câteva gânduri care poate vă vor ajuta să îndurați mai bine această dezamăgire pe care o trăiți.
Cunosc câteva fete de peste 30 de ani, frumoase și simpatice, care nu sunt căsătorite și nu au nici prieten, și pe deasupra sunt și credincioase, rugându-se mereu ca Dumnezeu să le dea un băiat pe care să-l iubească și alături de care să rămână până la sfârșitul vieții. Se roagă de mult timp, de ani de zile, și încă nu s-a întâmplat nimic iar asta le deznădăjduiește... le face să spună: "Dumnezeu îți ascultă rugăciunea dar n-o și împlinește mereu."
Mă doare inima când aud acest lucru, pentru că știu că Hristos Domnul este Bun și face totul cu mare înțelepciune, încât nimic nu este rânduit întâmplător în viața noastră. Pe de altă parte, eu sunt în postura omului căsătorit și cu familie, și nu mă pot deghiza într-un sfătuitor înțelept, pentru că n-am trăit singurătatea la 30 de ani.
Astăzi mass-media promovează excesiv relațiile senzuale dintre bărbat și femeie, iar adolescenții sunt primii care vibrează la poveștile de dragoste. Astfel, presiunea prietenilor din anturaj și presiunea mass-mediei parcă "te obligă" să ai un iubit sau o iubită. Toate aceste lucruri cresc frustrarea tinerilor care din diferite motive nu au, pe moment, pe cineva.
Haideți să ne gândim puțin: e foarte posibil ca în orașul în care locuiţi să existe în acest moment 1000 de băieți singuri, cu vârste între 20 și 30 de ani, și 1000 de fete singure de aceeași vârstă. Toți suferă, toți caută pe cineva dar totuși... de ce așa mulți tineri fără partener?
E posibil ca uneori să avem aşteptări prea mari, sau cel puţin nerealiste. Fetele îl așteaptă pe "Prince charming" sau pe "Brad Pitt" iar băieții pe Angelina Jolie, sau ”femeia fatală” asemenea celor de pe coperţile revistelor glossy.
Mi-a aduc aminte că atunci când eram în liceu îmi imaginam că ies cu fete care-mi plăceau foarte mult dar care, în realitate, nici nu se uitau la mine. Iar de fetele cu care ieşeam nu eram mulțumit de cum arătau, comparându-le mereu cu femeia visurilor mele.
De Iulia, soția mea, m-am despărțit de 2 ori când eram adolescent, şi abia după ce ne-am împăcat a treia oară, am început s-o iubesc... Asta se întâmpla şi pentru că exact în același timp m-am apropiat de Dumnezeu şi de Biserică. Mi-a deschis Dumnezeu mintea şi m-a făcut să înțeleg că problema e la mine, nu la ea. După puţin timp de la a treia împăcare i-am spus din inimă "Te iubesc". Au trecut 10 ani de atunci şi o consider pe Iulia unul dintre cele mai mari daruri pe care mi le-a oferit Dumnezeu în viața mea.
V-am spus toate acestea ca să înţelegeţi că uneori problema este şi în noi înşine, în mintea noastră, nu doar în celălalt.
Dragilor, o relație de iubire se construiește pas cu pas cu partenerul, nu pică aşa din cer deodată. Dragostea la prima vedere, pe lângă faptul că este o mare excepție, este de fapt mai mult o atracţie fizică la prima vedere. A-ți iubi bărbatul / femeia înseamnă în primul rând să-l cunoşti aşa cum este, nu aşa cum se lăsa văzut la exterior. Dar persoana umană este atât de adâncă şi sufletul atât de tainic încât abia după ani de zile poți s-o cunoşti în mod real.
Poate ar trebui ca şi băieții şi fetele care își doresc un soț / o soție, să mai coboare ștacheta, nu în sensul de a ieşi cu oricine ci în sensul de a-i acorda celuilalt mai multă încredere şi timp pentru a-l cunoaște. Şi e musai să știți că nu doar aspectul fizic contează... ba dimpotrivă, cu cât înaintezi în vârsta cu atât apreciezi la celălalt mai mult sufletul/personalitatea. O să vă povestesc o întâmplare în legătură cu acest lucru:
Am un prieten, Gelu, care are un mic handicap: vorbește puţin stâlcit şi are oarecare probleme la mâini şi picioare. Locuiește singur într-o garsonieră, are 32 de ani, se îngrijeşte singur şi e ”un super băiat”, îmi este foarte drag, un om cu suflet mare. Într-o zi mă roagă să-i fac cunoștință cu o fată pentru că vrea şi el o familie. I-am zis că o să încerc. Mi-am adus aminte de o fată în jurul vârstei de treizeci de ani, care la fel e singură şi în căutarea cuiva. I-am propus să-l cunoască, măcar pe mess, şi ea a refuzat.
Apoi am vorbit cu Gelu şi i-am spus că fata respectivă m-a refuzat. Iar el, conştient fiind ca fetele nu-l vor din cauza handicapului, zice: "De ce nu vrea măi Claudiu, doar nu stăm împreuna 100 de ani..."
Ca să înţelegeţi bine ce vroia să spună, şi ce ton al vocii avea, vă voi traduce: "ce rost are să stăm singuri fiecare în casa lui şi să suferim, iar din cauza orgoliilor şi principiilor noastre să nu fim împreuna... Mai bine vom sta împreună, 30-40 de ani şi apoi murim."
Atât de înţelepte mi s-au părut vorbele lui încât îmi dau seama uneori cât de mult ne împiedică păcatele din noi la a fi fericiţi.
Mai vreau să vă mai povestesc ceva, mai ales pentru persoanele cărora le e teamă că vor rămâne aşa până la sfârșitul vieţii.
Cunosc o fată foarte apropiată de Dumnezeu, care-şi dorește mult o familie. Are 25 de ani, e profesoară, e la doctorat, şi e şi frumoasă dar totuși nu şi-a făcut încă un prieten. Mai vorbesc uneori cu ea şi o întreb cum mai merge cu băieții, şi ea îmi spune că încă nu e cu nimeni. Pentru că o tot întreb de vreo trei ani, acum recent îi zic: "nu ţi-e greu singură, nu ești tristă?" Răspunsul ei m-a minunat:
"Claudiu, nu simt nevoia de a avea un băiat, îl am pe Hristos, Mirele meu. El e totul pentru mine."
E necesar să vă precizez că fata aceasta nu-şi dorește o viața în mănăstire... ci o viața de familie... Și am întrebat-o de mai multe ori acest lucru, pentru siguranță.
Lipsa unui băiat în viața ei nu-i creează suferinţă. E singura persoană pe care am auzit-o vorbind de Hristos ca de o persoană reală, nu din cărţi, sau din auzite. Această prietenă a noastră vorbeşte de Hristos cum vorbesc eu de Dan, pentru că e mereu în mintea şi sufletul ei.
Ca o concluzie, v-aş recomanda tuturor să vă sfătuiţi cu părintele duhovnic în privinţa acestei probleme. Preotul, la spovedanie, vă poate ajuta să vedeţi lucrurile mult mai clar, mai realist, mai profund. Când eşti singur, vezi lucrurile doar dintr-un unghi accesibil vederii tale limitate.
Transformaţi singurătatea într-o oportunitate de a vă dărui altora şi mai mult. Implicaţi-vă mai mult în sprijinirea oamenilor, săriţi mai des în ajutorul celor care au nevoie, în felul acesta veţi umple acel gol care va macină, şi veţi vedea că tocmai de acolo de unde nu speraţi va apărea persoana iubită.
Fiţi mai realişti, nu mai visaţi. Uitaţi-vă în jurul vostru, aproape, foarte aproape, și poate vedeţi pe cel/cea pe care nici nu v-aţi gândit că vă poate fi soţ/soţie. Să nu fiţi pretenţioşi, să nu puneţi condiţii.... aruncaţi-vă cu tot sufletul într-o relaţie, nu cu frică, ci cu toată inima dar sub îndrumarea duhovnicului. Veţi fi surprinşi de răspunsul persoanei căreia i-ați dat încrederea...
Curaj dragilor! Hristos Domnul face zilnic minuni.
