Ne răcim la suflet. Această realitate o constatăm şi în acest post al Adormirii Maicii Domnului. În Dumbrava, o suburbie a Chișinăului, am adus spre închinare o copie a icoanei Maicii Domnului de la Hârbovăţ, pe care am purtat-o pe la casele credincioşilor.
Sute de oameni au primit-o cu multă evlavie, dar s-au găsit şi dintre cei care n-au nevoie de icoane, de Maica lui Dumnezeu, chiar de nimic sfânt.
„Nouă şi aşa ne este bine… Nu am nevoie de sfinţenie… Nu credem în asta…”, sunt doar câteva din expresiile celor care refuzau să se închine icoanei.
Unii motivau că nu sunt gata s-o primească, alţii că au oaspeţi…
Oricum, avem încă atâţia credincioşi care îngenuncheau, se rugau şi chiar lăcrimau în faţa acestui chip al Născătoarei de Dumnezeu.
Probabil, pe oamenii rugători se mai ţine lumea de astăzi. Pe cei care sunt încă fierbinți duhovniceşte, căci foarte mulți s-au răcit, iar pentru o parte credinţa a şi înghețat.
În aceste zile, dinaintea Adormirii Maicii Domnului, s-o rugăm ca pe o maică scumpă şi dragă, care ne ştie nevoile, necazurile, bolile, întristările… să ne fie grabnică rugătoare.
„Numai Maica Domnului poate să-i facă fericiți cu adevărat pe toți prin împărtășirea din rodul ei, fie ea firea îngerească, fie omenească. Prin urmare, Ea este cu adevărat "pământul făgăduinței", moștenirea îngerilor, care purtând drept rod Pâinea Vieții adevărate, îi va hrăni în veci nesfârșiți pe toți moștenitorii făgăduinței...” (Sf. Teofan al Niceei).
Să nu cădem pradă duhului vremii, care adesea este unul rece şi dur, deci fără de Dumnezeu.
Chiar dacă ne bat la uşa sufletului atâtea ispite, precum cele ale îndoielii, să le risipim, repetând cuvintele părintelui Nicolae Steinhardt: „Dumnezeu în care spui că nu crezi, crede El în tine. Credinţa este acest simplu pas către întâlnirea cu Dumnezeul care crede în tine.”
Uneori oamenii se ating de cele sfinte prin mijlocirea Maicii Domnului, căci „Ea este şi cauză a celor dinaintea ei, şi patroană a celor de după ea, şi procuratoare a celor veşnice. Ea este tema profeţilor, obârşia apostolilor, temelia martirilor, postamentul dascălilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor din cer, podoaba întregii creaţii. Ea este început, izvor şi rădăcină a bunătăţilor negrăite. Ea este pisc şi desăvârşire a tot ce-i sfânt.” (Sf. Grigore Palama).
Dacă simţim că ne răcim la suflet, că devenim indiferenţi, că rămânem singuri, s-o chemăm în rugăciunile noastre pe Maica Domnului şi la sigur ne va încălzi, o vom simţi alături şi ne va fi grabnică rugătoare şi mângâietoare.
S-o chemăm în rugăciunile noastre cum putem, cum ştim fiecare în parte, important e s-o facem din inimă.
Iată ce frumoasă rugăciune ne-a lăsat poetul Mihai Eminescu:
„…O, Maică Preacurată
Şi pururi Fecioară,
Mărie!
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururi Fecioară,
Mărie!”
Pr. Octavian MOȘIN
