Diferența dintre stareț, povățuitor duhovnicesc și duhovnic

1092

Povățuitorul duhovnicesc este cel care are har de la Dumnezeu. Repet ca să devină conștiință, fiindcă depistăm și idolatrizarea persoanei, cât și manifestări antibisericești de tip sectar ale unora dintre creștinii noștri.

De asemenea, confundăm etosul monahal cu cel mirenesc, lucru care este o provocare față de a opta Taină, după Sfântul Grigorie Teologul, monahismul. Confundăm noțiunea de ucenic cu cea de fiu duhovnicesc și pe cea a paternității duhovnicești cu sfânta spovedanie.

Stareț este părintele duhovnicesc al monahilor. Monahii au stareț. Un stareț la o mănăstire poate să fie părintele duhovnicesc și duhovnicul mirenilor care vizitează în acest scop mănăstirea, dar întotdeauna va fi povățuitorul duhovnicesc sau duhovnicul lor sau ambele, dar nu și starețul lor. Față de stareț facem ascultare ca și monahi și arătăm încredere ca și mireni. Există diferență. De asemenea, frățiile din lume au ca întâi-stătător un povățuitor duhovnicesc, iar nu un stareț, și nici acesta nu este stareț pentru monahi sau stareț în Biserică.

Povățuitor duhovnicesc este omul care are har de la Dumnezeu, acela de a povățui la viața în Hristos. Acestuia îi încredințăm problemele și dilmele noastre duhovnicești, pentru a ne păstori și povățui duhovnicește. Povățuitor duhovnicesc poate fi și un simplu monah, care nu este duhovnic, sau poate fi chiar și un mirean. Rar se întâmplă aceasta, dar nu este imposibil. „Căci Duhul suflă unde voiește”. Părinte duhovnicesc era și Starețul Paisie, care nu era nici preot, nici duhovnic.

Duhovnic este acel preot, căsătorit sau necăsătorit, care are binecuvântarea specială (hirotesia) de la arhiereul chiriarh, de a săvârși Taina Spovedaniei. La duhovnic mergem, după ce mai întâi a precedat pocăința și hotărârea de a nu mai păcătui, care să mărturisim păcatele noastre, iar el să ne citească Rugăciunea de dezlegare spre iertarea păcatelor și uneori, dacă este nevoie, ne dă și sfaturi și poate și canon. Iertarea păcatelor se săvârșește prin pocăința noastră și prin Rugăciunea de iertare citită de preotul hirotesit duhovnic, iar nu prin epitimiile și canoanele, care sunt mijloace pedagogice, la îndemâna duhovnicului.

Ideal este ca povățuitorul nostru să fie și duhovnic, iar duhovnicul nostru să fie povățuitorul nostru, dar nu este neapărat. Duhovnic și povățuitor  era de pildă Starețul Porfirie. Avem un povățuitor și mulți duhovnici.

Povățuitorul ne va povățui către spovedanie, duhovnicul va spovedi, iar duhovnicul care este și povățuitor le va face pe amândouă.

pr. Pantelimon Krouskos


Articole Asemănătoare
1160

Pentru cei care au probleme cu băbuţele din biserică

Pentru tine şi pentru alţi tineri care au probleme cu băbuţele din biserică (printre care mă număr şi eu) – vă sfătuiesc să faceţi ce am făcut şi eu. Chiar dacă am intrat destul de bătrână în Biserică, am fost la fel de emoţionată şi timorată ca şi voi şi mi-a fost la fel de […]

Articole postate de același autor
4915

Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre

Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt. De aceea, fiindcă ochiul conştiinţei şi-a mai pierdut vederea şi nici urechea nu înţelege chemarea cuvântului ce-şi are obârşia dincolo de vorbe, Dumnezeu Milostivul, ca să nu piardă pe oameni, le rânduieşte […]