Părinte, dacă fac rugăciune pentru cineva, deşi acela nu cere ajutor, se va folosi?
Aceasta va depinde de multe. La început, dacă acela a avut intenţie bună, dar n-a fost ajutat, este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc. Chiar dacă nu s-ar ruga alţii pentru el, Dumnezeu va iconomisi ca acela să fie ajutat mai târziu. Iar dacă el însuşi va cere de la început ajutor, Dumnezeu va interveni mai devreme şi astfel va fi ajutat. Altfel, va fi ajutat mai târziu. Prin rugăciune Îi dăm lui Dumnezeu dreptul să intervină. De obicei, dacă un om cere ajutor cu toată inima sa şi spune cu smerenie: „Părinte, roagă-te şi pentru mine!”, îţi răneşte inima şi nu-l mai poţi uita. În timp ce dacă spune în mod superficial: „Fă şi pentru mine vreo rugăciune...”, ca şi cum ar spune „Hai, sănătate!”, cum să-ţi aduci aminte de el?
Atunci când rugăciunea se face din inimă, cu durere pentru problemele lumii, oamenii care cer în vremea aceea ajutor de la Dumnezeu îl primesc imediat! Pot da multe exemple concrete. Cu câţiva ani în urmă, un om cu totul deznădăjduit, în „întunecarea” lui a trecut graniţa şi s-a aflat la Parapetasma. Acolo l-au luat drept spion, l-au prins, l-au chinuit şi l-au închis, iar el în închisoare se ruga.
Un monah, cunoscut de-al meu, a aflat despre necazul lui şi s-a rugat: „Dumnezeul meu, Te rog eliberează-l! Pentru Tine este uşor să faci aceasta!”.
După ce l-au închis, l-au chemat să-l ancheteze. În urma anchetei, omul acesta s-a „trezit” pe teritoriu grecesc. Când grecii l-au cercetat, el a spus: „M-au bătut, m-au închis, m-au cercetat. După aceea nu-mi mai aduc aminte de nimic. Nu ştiu, nici nu mi-am dat seama de felul în care m-am aflat la pichetul grecesc”. Aceasta este puterea rugăciunii. Rugăciunea înduplecă pe Dumnezeu.
Este bine ca „telefonul nostru fără fir” (n.r. ‒ așa numea Sfântul Paisie rugăciunea către Dumnezeu) să lucreze mereu, pentru a putea să ajute pe toţi oamenii care cer ajutor. În armată, la Transmisiuni, urmăream posturile străine, dar ajutam şi pe ai noştri. Făceam pe intermediarii între posturile noastre ce erau departe de centru şi nu se auzeau. Le luam semnalele şi le transmiteam mai departe. Eram întotdeauna doi oameni şi alcătuiam două grupe. Pentru că de ar fi fost unul singur, s-ar fi întrerupt şi nu l-am fi putut ajuta pe celălalt care cerea ajutor, iar semnalele lui n-ar fi ajuns la destinaţie. Atunci când o astfel de staţie lucrează mereu, poate ajuta pe cei ale căror semnale nu ajung la unitatea lor. La fel, şi cel ce are îndrăzneală la Dumnezeu şi se roagă pentru altul face pe intermediarul între omul care cere ajutor şi Dumnezeu. Dacă însă unul cere ajutor, iar celălalt are „staţia” închisă, adică nu se roagă, ce se va întâmpla?
Din Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 336-338
